Construirea a două noi grădinițe și finalizarea altor investiții, discutată de primarul Sucevei cu ministrul Valentin Popa

O serie de probleme importante care vizează direct învățământul din municipiul Suceava au fost discutate joi dimineață, la Ministerul Educației, de către primarul Ion Lungu, cu noul ministru al Educației, Valentin Popa.„Am discutat mai multe probleme cu domnul ministru al Educației Naționale, începând cu construirea unei grădinițe noi în cartierul Ițcani, în curtea Școlii Gimnaziale Nr.7, din fonduri guvernamentale. De asemenea, am solicitat avizarea de către Ministerul Educației a documentației privind construirea unei grădinițe noi pe fonduri europene în cartierul Burdujeni Sat, în curtea Școlii Gimnaziale Nr.6, dar și Avizarea transferului căminului de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară către Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, în vederea modernizării acestuia pe fonduri europene, pentru crearea de noi spații de cazare pentru studenți”, a declarat edilul sucevean, prezent la București.O altă temă abordată a fost cea a finalizării grădiniței de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, din fonduri guvernamentale, pe PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Pentru a se face ceva concret în privința acelei investiții lăsate în paragină de peste 10 ani de zile, din lipsă de fonduri, este necesară finalizarea auditului financiar, ceea ce ar mai dura cam o lună de zile.„Îi mulțumesc domnului ministru pentru timpul acordat și disponibilitatea de a rezolva problemele discutate”, a concluzionat Ion Lungu, după întâlnirea cu ministrul Educației Naționale, suceveanul Valentin Popa.

Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”