SC ADAVLAS SRL finalizează în data de 30.09.2020 implementarea proiectului “Construire pensiune turistică P+1E+M” cod SMIS 108625, contract de finanțare nr. 606/20.10.2017, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar pentru implementarea acestui program în Regiunea Nord Est este Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est.
Obiectivul general al proiectului:
Proiectul „Construire pensiune turistică P + 1E + M” are ca obiectiv general dezvoltarea activităților turistice în Vatra Dornei, județul Suceava, contribuind astfel la crearea de noi locuri de muncă, la sporirea veniturilor alternative și la creșterea atractivității turistice a zonei și prin aceasta implicit dezvoltarea și consolidarea poziției societății într-un nou domeniu, acela al turismului.
Obiectivele specifice:
1. Construirea unei pensiuni turistice cu o capacitate de cazare de 8 camere duble, cumulând 16 locuri de cazare.
2. Crearea a 3 noi locuri de muncă și menținerea celor existente pe o perioadă de minimum 3 ani după finalizarea implementării investiției. Din cele 3 locuri de muncă permanente, unul va fi pentru persoane cu o situație dificilă pe piața muncii.
Rezultate obținute:
1. 1 pensiune turistică funcțională, complet mobilată și utilată, cu o suprafață desfășurată (pensiune+anexe) de 554,62 mp.
2. Un proiect implementat cu un management adecvat și cu respectarea cerințelor de informare și publicitate, 3 locuri de muncă nou create.
Prin implementarea sa proiectul are un impact major la nivelul stațiunii turistice Vatra Dornei, prin creșterea numărului locurilor de cazare și crearea a 3 noi locuri de muncă. Darea în folosință a unei pensiuni noi, moderne, a condus la creșterea competitivității firmei pe piața turismului.
Proiectul s-a implementat în perioada 20.10.2017 – 30.09.2020.
Valoarea totală a proiectului este de 1.663.528,03 lei, din care asistența financiară nerambursabilă 894.423,74 lei, din care FEDR 760.260,17 lei.
Pentru informații suplimentare privind derularea proiectului puteți contacta SC ADAVLAS SRL, la telefon 0754352534, e-mail: adavlassrl@yahoo.ro, persoana de contact: Bogdan Vasiluț.
Pentru mai multe informații despre POR 2014-2020 accesați www.inforegio.ro sau www.adrnordest.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Investim in viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020






