S.C. STEL MOB S.R.L., cu adresa în orașul Gura Humorului, strada Ana Ipătescu, nr. 19, județul Suceava, Cod poștal 725300, a semnat Contractul de finanțare în data de 30.08.2018 pentru proiectul „CONSTRUIRE PENSIUNE D+P+2E; DEMOLARE IMOBILE C1, C2, C3”, cod SMIS 116373, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacitaților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.
Valoarea totală a proiectului este de 6.865.070,84 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 4.156.146,46 lei.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est este Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Obiectivul general al proiectului
Solicitantul, prin scopul său de a exista pe această piață ca element activ în dezvoltarea turismului în ținutul Bucovinei, zonă ce înglobează pagini de istorie, tradiții și obiceiuri străvechi, monumente unice și meșteșuguri specifice, stabilește obiectivul general al proiectului și dorește a se alătura acelor actori capabili de a asigura servicii turistice de bună calitate prin crearea unei investiții noi, și anume construirea unei pensiuni în stațiunea turistică Gura Humorului, cu o capacitate de 15 unități de cazare, la standardul de 3 margarete.
Obiectivele specifice ale proiectului
OB1. Crearea unei investiții noi, într-o locație din orașul Gura Humorului aflată în plin proces de dezvoltare, de natură a satisface funcțional într-un mod cât mai eficient cerințele clienților.
OB2. Modernizarea abordărilor în sistemul de management prin certificarea acestuia în conformitate cu normele unanim acceptate, prin certificarea serviciilor, participare la târguri internaționale și achiziția de active necorporale, cu implicații directe asupra resursei umane folosite ce va fi orientată către asigurarea confortului clientului.
OB3. Achiziționarea unor servicii de natură a asigura implementarea proiectului în condiții de performanță financiară și tehnică.
Perioada de implementare a proiectuluieste de 43 luni, respectiv între data 03.04.2017 și data 31.10.2020, aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea Gura Humorului prin crearea unei noi unități turistice de cazare, respectiv construirea unei pensiuni de 3 margarete, formată din 15 unități de cazare, astfel: 8 camere cu pat matrimonial, 1 cameră adaptată pentru persoane cu dizabilități, 4 apartamente în regim hotelier și 2 apartamente „long sejour”. Aceasta va fi dotată corespunzător, iar la finalul lucrărilor de construcții va fi certificată și auditată energetic. La sfârșitul implementării proiectului vor fi angajate doua persoane din categorii defavorizate.
Modernizarea abordărilor în sistemul de management prin achiziționarea unui software pentru managementul hotelier, certificarea serviciilor turistice, precum și certificarea a două sisteme de management, participarea la două târguri de turism internaționale pentru promovarea serviciilor turistice oferite de pensiune.
Principalii clienți ai pensiunii vor fi turiștii români sau străini aflați în tranzit, în interes de serviciu sau în excursii turistice precum: grupuri de familii; iubitori ai turismului religios și cultural; turiști interesați de agrement și relaxare; grupuri organizate de copii și studenți din țară și străinătate; copii, tineri și adulți iubitori ai sportului și aventurilor; persoane care lucrează și doresc petrecerea concediilor într-un mediu relaxant.
Pentru informații suplimentare despre derularea proiectului, vă rugăm să contactați S.C. STEL MOB S.R.L.la telefon 0721 776093, e-mail: pensiunea.simerea@gmail.com, Administrator: Iuliu Simerea.