Asociația Română a Antreprenorilor din Construcții (ARACO) propune mai multe măsuri anticriză, printre care reducerea TVA la lucrările de reabilitare energetică a clădirilor și la proiectele de locuințe sociale, îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice și investițiile în infrastructură. „Am propus mai multe măsuri, unele pe termen scurt, ancorate în criză, altele pe termen mediu și lung. În primul rând, statul trebuie să își asume rolul de investitor strategic și să finanțeze programele unde sunt fonduri structurale asigurate, fie că e vorba de infrastructură rutieră, de mediu sau edilitară. Altă măsură se referă la proiectele de reabilitare energetică a clădirilor, unde vor fi și aici fonduri structurale disponibile, dar și reducerea TVA pentru aceste lucrări”, a declarat, marți, președintele ARACO, Laurențiu Plosceanu.
El a arătat că altă măsură este reducerea TVA pentru proiectele de locuințe sociale.
„În ceea ce privește măsurile pe termen lung, ARACO propune îmbunătățirea licitației achizițiilor publice, prin reducerea unor termene și modificarea criteriilor de acordare a contractelor, care să nu mai fie exclusiv prețul cel mai scăzut”, a spus Plosceanu.
Președintele ARACO a adăugat că autoritățile centrale și locale trebuie să deconteze cu prioritate lucrările executate de firme.