Obligatoriu

Constructorii de pe POS Mediu, avertizați să readucă străzile Sucevei la starea inițială

Ovidiu Doroftei: „Acordați mare atenție refacerii părții carosabile”
Ovidiu Doroftei: „Acordați mare atenție refacerii părții carosabile”

Refacerea străzilor distruse de lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, prin proiectul POS Mediu, a fost principala temă a comandamentului de marți dimineață, de la sediul Primăriei Suceava.
Constructorilor li s-a cerut ca de acum înainte, pe graficele de lucrări, în care este menționat stadiul de execuție al fiecărei lucrări, să fie adăugată o nouă rubrică – stadiul de refacere a străzilor afectate.
„Acordați mare atenție refacerii părții carosabile. Deja ne apropiem de termenul de predare a unor străzi, nu se acceptă alte condiții decât refacerea la starea inițială. Pe unele străzi s-a mai intervenit și s-a plombat, nu vreau să văd că arată ca înainte de a fi plombate!”, i-a avertizat viceprimarul Ovidiu Doroftei pe reprezentanții firmei Pfeiffer.
Acesta s-a interesat dacă a fost contractată sau nu o firmă care să asfalteze porțiunile de stradă care au fost sparte pentru a fi puse conducte noi de apă și canalizare, răspunsul celor de la Pfeiffer fiind că lucrările respective au fost încredințate unei firme locale, care se numără printre câștigătorii contractului de asfaltare a străzilor Sucevei pentru următorii doi ani.
Lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă potabilă prin proiectul POS-Mediu vor afecta, în total, 82 de străzi din municipiul Suceava.

Recomandări

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură