Curtea Domnească din municipiul Suceava ar putea fi reabilitată printr-un parteneriat între municipalitate și o firmă spaniolă de construcții. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că o firmă spaniolă specializată în gestionarea proiectelor de patrimoniu istoric, Arena, s-a arătat interesată de punerea în valoare a sitului de la Curtea Domnească și s-a oferit să realizeze gratuit documentația de reabilitare.
„Așteptăm ca într-o lună de zile să ne trimită o scrisoare de intenție, vom discuta în Consiliul Local, apoi vom căuta împreună surse de finanțare pe fonduri europene sau alte surse pentru că este un obiectiv important pentru municipalitate și trebuie să găsim o soluție”, a afirmat Lungu.
Potrivit primarului, situația patrimonială a acestui obiectiv istoric a fost clarificată, în sensul că terenul este al municipalității, iar Curtea Domnească a Complexului Muzeal Bucovina, la fel ca la Cetatea de Scaun a Sucevei.
Lungu a mai precizat că, la elaborarea proiectului de reabilitare, cel mai greu cuvânt îl vor avea specialiștii Complexului Muzeal Bucovina.
Intenția de restaurare a Curții Domnești este mai veche și vizează ridicarea zidurilor, descoperirea pivnițelor și acoperirea cu sticlă, cu o destinație ulterioară de galerie de artă, și un muzeu al Curții. Proiectul a fost realizat de arhitectul bucureștean Gheorghe Sion, în anul 2000. El a realizat studiul tehnic și cel de fezabilitate, dar ulterior finanțarea a fost sistată de Ministerul Culturii și lucrările s-au blocat.
Circuit de vizitare a centrului istoric al vechiului oraș
Zona sitului arheologic Curtea Domnească are o suprafață de 11.215 mp, din care săpăturile sunt într-un perimetru de 6.152 mp, iar restul, de 5.063 mp, este parc. Până anul trecut, în acest șantier Ministerul Culturii a investit aproape 350.000 de euro.
Considerată ca fiind prima mare reședință a domnitorilor Moldovei, Curtea Domnească din Suceava își are originea în perioada domniei lui Petru I Mușat, în jurul anului 1386. A progresat ca amploare în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, când a fost amplificată cu construcții din piatră – palate, locuințe, turnuri. Curtea Domnească a suferit modificări substanțiale în vremea lui Ștefan cel Mare și apoi în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, ultimul mare ctitor al acesteia fiind Vasile Lupu. A fost părăsită total la sfârșitul sec. al XVII – lea și s-a ruinat.
Când Bucovina a intrat în Imperiul Austriac, ruinele erau acoperite cu vegetație luxuriantă, iar administrația provinciei a inclus-o în planul de sistematizare și a devenit cartier de locuințe, majoritatea proprietarilor fiind evrei.
În vremea comuniștilor, Curtea Domnească a intrat iarăși în sistematizare și casele au fost rase de pe fața pământului. Curtea a intrat în atenția cercetătorilor și restauratorilor abia la începutul anilor 50’. În 1998 a fost prinsă în Planul Național de Restaurare, pentru primul parc arheologic din România, într-un circuit turistic de vizitare a centrul istoric al vechiului oraș, cu Biserica Sf. Dumitru și Turnul Lăpușneanu, Biserica Domnițelor, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuți.