Proprietarii de construcții nefinalizate vor putea face intabularea acestora în Cartea Funciară, pe stadii de execuție, înainte de finalizarea lucrărilor. Anunțul a fost făcut de directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, Romică Andreica, care a precizat că intabularea construcțiilor nefinalizate este posibilă odată cu modificările aduse Legii Cadastrului nr. 7/1996.
„În momentul de față avem baza legală pentru intabularea construcțiilor nefinalizate, pe stadii de execuție. Dacă până acum nu se putea intabula o construcție decât după finalizarea acesteia, acum, în baza unui proces verbal de recepție, se poate intabula și o construcție nefinalizată, în funcție de patru stadii de execuție”, a declarat Andreica. El a mai spus că pentru intabularea clădirilor neterminate este nevoie de autorizația de construire, procesul verbal privind stadiul fizic al realizării construcției, avizat dat de reprezentantul autorității administrației publice care a emis autorizația, precum și de documentația cadastrală.
Prin programul „Prima Casă” vor putea fi achiziționate și clădiri neterminate
Romică Andreica a explicat că pentru intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor pe stadii de execuție se va percepe tariful de 60 de lei, plus 0,05% din valoarea de impozitare a construcției.
„Această nouă reglementare creează premise uriașe pentru proprietarii unor astfel de construcții, deoarece aceștia vor putea să-și gireze construcțiile nefinalizate sau vor putea să le vândă. Un alt avantaj ar fi și acela că această nouă reglementare poate deveni o pârghie importantă în atragerea de investiții din fonduri europene, deoarece se poate face o evaluare a construcției pe stadii intermediare de execuție și implicit acordarea de împrumuturi din partea băncilor, în vederea cofinanțării”, a mai spus Andreica.
El a arătat că după aceste modificări aduse Legii Cadastrului este posibil să crească numărul de solicitări pentru programul „Prima casă”, în condițiile în care tinerii pot opta și pentru construcții aflate într-un anumit stadiu de execuție și nefinalizate, și nu doar pentru apartamente sau case gata construite și intabulate.