Construcțiile nefinalizate pot fi intabulate pe stadii de execuție



Construcțiile nefinalizate pot fi intabulate pe stadii de execuție
Construcțiile nefinalizate pot fi intabulate pe stadii de execuție

Proprietarii de construcții nefinalizate vor putea face intabularea acestora în Cartea Funciară, pe stadii de execuție, înainte de finalizarea lucrărilor. Anunțul a fost făcut de directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, Romică Andreica, care a precizat că intabularea construcțiilor nefinalizate este posibilă odată cu modificările aduse Legii Cadastrului nr. 7/1996.
„În momentul de față avem baza legală pentru intabularea construcțiilor nefinalizate, pe stadii de execuție. Dacă până acum nu se putea intabula o construcție decât după finalizarea acesteia, acum, în baza unui proces verbal de recepție, se poate intabula și o construcție nefinalizată, în funcție de patru stadii de execuție”, a declarat Andreica. El a mai spus că pentru intabularea clădirilor neterminate este nevoie de autorizația de construire, procesul verbal privind stadiul fizic al realizării construcției, avizat dat de reprezentantul autorității administrației publice care a emis autorizația, precum și de documentația cadastrală.