Cel mai lung pod construit în Moldova pe un drum județean se află în Suceava, iar inaugurarea acestuia a fost însoțită și de o mică anchetă. Pentru a serba așa cum se cuvine finalizarea lucrărilor de la podul care traversează râul Moldova și leagă localitățile Baia și Bogata, constructorii au pregătit nu doar mici și bere, ci și o fanfară. Vestea s-a răspândit rapid în zonă, iar în ziua inaugurării aproape 2.000 de oameni s-au aflat în zonă.
Cu toții doreau să asiste la acest eveniment unic pentru comunitatea din care făceau parte, astfel încât au lăsat deoparte pentru o zi muncile câmpului și alte îndeletniciri și au venit la pod. Informațiile au ajuns rapid și la urechile vigilentei Securități, care în anul 1982 știa cam tot ce mișcă prin comunitatea românească. A urmat o anchetă, la care au fost chemați o parte din oamenii care au construit podul, pe motiv că au „sabotat economia națională”. Până la urmă s-a dovedit a fi un simplu foc de paie, iar la intervenția unui important om din nomenclatura PCR de la acea vreme dosarul a fost clasat. „Pentru lucrarea pe care ați făcut-o meritați trei zile de distracții, nu doar una singură”, și-a amintit inginerul Eugen Girigan cum a fost închisă ancheta inaugurării podului dintre Baia și Bogata.
Un proiect ingenios și dificil, finalizat cu o mână de oameni
Ridicarea unui pod care să lege localitățile Bogata și Baia devenise o necesitate încă de la începutul anilor 1970, când industria în zona Fălticeni începuse să explodeze, iar mulți oameni mergeau zilnic spre locurile de muncă. În anii respectivi, peste râul Moldova exista un pod de lemn, care la orice viitură mai serioasă era distrus, iar oamenii din Bogata aproape că rămâneau blocați în sat.
Așa se face că în ianuarie 1980 s-a dat ordinul pentru începerea lucrărilor de construcție. Era o construcție extrem de dificilă pentru acele vremuri, care necesita 11 deschideri pentru a acoperi o distanță de 305 metri.
„A fost un proiect ingenios, care a necesitat însă un volum foarte mare de muncă, mai ales că s-a realizat cu mijloacele tehnice de la acea vreme, nu foarte performante, și cu un număr destul de mic de oameni, mulți dintre ei specializați chiar la locul de muncă”, și-a amintit Eugen Girigan, acum director al SC Drumuri și Poduri SA Suceava, pe atunci dirigintele șantierului de la podul dintre Baia și Bogata.
În ciuda dificultăților pe care le-au întâmpinat, constructorii au reușit să finalizeze lucrarea pe 6 octombrie 1982, cu câteva luni înainte de termenul stabilit. La acea vreme, depășirea termenelor de execuție era o problemă extrem de serioasă și aspru sancționată.
Spre ghinionul lor, oamenii care au muncit la acest pod au avut de înfruntat un număr mare de viituri majore, doar în 1981 înregistrându-se 11 astfel de evenimente care au dus la încetinirea sau chiar sistarea temporară a activității de pe șantier. Din fericire, construcția podului s-a terminat fără probleme deosebite, în special pe linia securității muncii.
Chesoane săpate manual la 14 metri adâncime
Gheorghe Ciocârlan a fost maistru pe acest șantier, iar podul de peste râul Moldova dintre Baia și Bogata este ca un copil de suflet pentru el. Practic, aici și-a lăsat aproape trei ani din viață, dar nu regretă nimic. Și azi își amintește de parcă ar fi fost ieri, deși de atunci au trecut aproape 35 de ani, aproape orice clipă importantă care a marcat evoluția lucrărilor.
„Una din cele mai grele munci a fost la chesoanele pe care se sprijină acum pilonii podului. Au fost săpate manual la 14 metri adâncime, iar oamenii lucrau permanent în apă de jumătate de metru, în ciuda pompelor care trăgeau apa non-stop. Când veneau inundațiile ceea ce era săpat la cheson se colmata, iar noi trebuia să reluăm munca de la zero. Au fost și zone unde am dat de argilă dură, iar pentru că săpam manual nu puteam înainta mai mult de 10-20 de centimetri pe zi. A fost o muncă foarte grea, dar ne-am descurcat”, a rememorat Gheorghe Ciocârlan.
Lucrări la minus 25 de grade Celsius
Inundațiile nu au fost singurele impedimente pentru echipa care a lucrat la pod. Dacă pe timp de vară ploile dădeau mari bătăi de cap, iarna apăreau gerurile.
„S-a muncit de multe ori și la minus 25 de grade, motiv pentru care lucrările deja realizate trebuiau protejate. Nu aveam la îndemână decât metode rudimentare, cum ar fi arzătoare de cocs confecționate artizanal, pe care le amplasam în chesoane cu ajutorul muncitorilor”, a explicat maistrul Gheorghe Ciocârlan.
Pe lângă aceste probleme legate de vreme sau de tehnică rudimentară, șantierul, așa cum se întâmpla mai peste tot în ultimii ani ai „Epocii de aur”, rămânea timp de două ore fără curent electric.
„Pentru noi era un adevărat dezastru să întrerupem activitatea timp de două ore, motiv pentru care trebuia să ne aprovizionăm permanent cu motorină pentru a avea cu ce alimenta generatorul care ne oferea autonomie”, a povestit inginerul Eugen Girigan.
Petrecerea de final
Momentul zero a venit la începutul lunii octombrie 1982, când a fost testat podul în mod clasic, cu un anumit număr de camioane încărcate și staționate pe structura proaspăt finalizată.
Pentru că totul a decurs fără incidente, s-a decis de comun acord că oamenii merită să aibă parte de o petrecere.
Din județul Botoșani au fost cumpărați un taur și un porc, iar mai multe gospodine din Baia și Bogata au gătit fripturi și sarmale pentru constructori și invitați, totul fiind udat cu bere și vin.
O petrecere a avut loc chiar lângă pod, unde a cântat o fanfară, iar sătenii au dănțuit ca la orice bal.
O a doua sindrofie a avut loc la Căminul Cultural din Baia, unde au participat aproape 250 de oameni și unde a cântat o a doua fanfară.
În final, toată lumea a fost mulțumită, constructorii pentru că au finalizat o lucrare dificilă, sătenii din Baia și Bogata pentru că aveau o cale de legătură solidă în fața inundațiilor și toți laolaltă pentru că au avut parte de o petrecere pe cinste care a ținut aproape 24 de ore.
Datele tehnice ale podului dintre Baia și Bogata
La podul de peste râul Moldova dintre Baia și Bogata s-a lucrat în medie cu 30 de oameni. Mai exact, au fost cinci, șase dulgheri și doi, trei fierari-betoniști, dar și mai mulți muncitori necalificați, precum și câțiva ingineri. În afara podului de 305 metri care a necesitat 280 de tone de oțel beton și 1.000 de tone de ciment, constructorii au mai realizat și câte 500 de metri de apărări pe ambele maluri ale Moldovei.
Valoarea podului a fost de 12.500.000 de lei, dar la final echipa care a lucrat la el l-a dat „la cheie” cu o economie de 1.250.000 de lei.
