Lucrări

Construcția Judecătoriei Rădăuți s-ar putea finaliza până la sfârșitul acestui an

Noul sediul al Judecătoriei Rădăuți
Noul sediul al Judecătoriei Rădăuți

Lucrările la noul sediu al Judecătoriei Rădăuți au fost reluate în forță și se speră că până la finalul acestui an vor fi duse la bun sfârșit. Cristinel Grosu, președintele Curții de Apel Suceava, a precizat că Ministerul Justiției a alocat 2 milioane de lei în timpul perioadei de urgență, iar după ce măsurile de relaxare au început să fie introduse constructorul a trimis pe șantier mai mulți oameni.
”Avem promisiuni că până la finalul anului se vor aloca toți banii pentru această investiție, iar dacă lucrurile vor sta așa este posibil ca obiectivul să poată fi predat. În ceea ce privește noul sediu al Judecătoriei Suceava acesta este în faza obținerii certificatului de urbanism. Sper ca până la final de an să se încheie și faza licitației pentru ca în 2021 să înceapă efectiv și lucrările”, a arătat judecătorul Cristinel Grosu.
Lucrările la noua clădire a Judecătoriei Rădăuți au demarat încă din septembrie 2017. Construcția se ridică pe un teren în suprafață de 2.228,5 mp, situat în strada Piața Unirii colț cu strada Sf. Dumitru, în spatele Primăriei municipiului Rădăuți, teren oferit în folosință gratuită Curții de Apel Suceava pe o perioadă de 99 ani de Primăria municipiului Rădăuți.
Construcția are regimul de înălțime Ds+P+3E, suprafața construită de 1.100 mp și suprafața desfășurată de 3.904 mp. Judecătoria Rădăuți va fi deservită de 3 săli de ședințe, o cameră de consiliu, 2 arhive curente civil/penal, o registratură, o arhivă permanentă în suprafață de peste 200 mp, un grup arest conform cerințelor actuale, 2 birouri pentru executări civile și penale, birouri pentru conducere, birouri pentru judecători și personalul auxiliar, alte spații pentru public și personalul instanței și alte spații anexă necesare funcționării clădirii.
Valoarea totală aprobată a investiției este de 22.024.099 de lei, respectiv 4.926.803 euro, inclusiv TVA, în prețuri valabile la data de 1 aprilie 2016, iar durata de realizare era de 24 luni, dar a fost deja depășită cu mult.
În ceea ce privește noua clădire a Judecătoriei Suceava, aceasta va costa aproape 6 milioane de euro și va avea o suprafață desfășurată de 4.890 mp.
Investiția se va derula prin Compania Națională de Investiții pe o suprafață de 6.600 mp, teren situat în apropierea Liceului cu Program Sportiv (la fosta stație de betoane). Terenul a fost atribuit în folosință gratuită Curții de Apel Suceava de către Consiliul Local Suceava.
Necesitatea acestei construcții a plecat de la insuficiența spațiilor cu destinația de birouri personal și săli de judecată în actuala clădire care asigură funcționarea celor trei instanțe din municipiul Suceava, respectiv Curtea de Apel, Tribunalul și Judecătoria.

Construcția Judecătoriei Rădăuți s-ar putea finaliza până la sfârșitul acestui an
Construcția Judecătoriei Rădăuți s-ar putea finaliza până la sfârșitul acestui an
Noul sediul al Judecătoriei Rădăuți
Noul sediul al Judecătoriei Rădăuți

Recomandări

Bază sportivă modernă, cu nocturnă și tribună cu 500 de locuri, inaugurată la Suceava, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu

Inaugurarea bazei sportive de tip 1 la Suceava, în prezența delegației Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu