Măsura prin care s-au acordat peste 400 de milioane de euro pentru fermele de semisubzistență, respectiv 1.500 de euro pentru fiecare fermă, nu a avut ca efect dezvoltarea acestora, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
„Din punctul meu de vedere nu a fost o măsură menită să scoată din zona de subzistență aceste gospodării. Cred că dacă eram la momentul acela am fi renunțat la această măsură”, a spus Constantin la un seminar.
El a afirmat că pentru a sprijini fermele de subzistență Ministerul Agriculturii intenționează să promoveze conceptul de fermă de familie.
„Acea fermă care produce și pentru familie, dar și pentru piață, astfel încât să fie viabil, să susțină membrii familiei numai din activitatea agricolă. Cineva care astăzi 5-7 capete de animale produce mai mult decât e necesar pentru familie, dar prea puțin pentru piață. Vrem să ne îndreptăm către aceștia, să îi stimulăm să ajungă în jur de 15-20 de capete, astfel încât acele exploatații să fie viabile din
punct de vedere economic”, a adăugat ministrul.
El a precizat că fermierii ar urma să beneficieze de un sprijin financiar de 30.000 – 50.000 de euro, nu 1.500 de euro, ca până acum, astfel încât să poată construi grajduri sau să cumpere aparate de muls.