Arhitectul șef al județului, Constantin Rabiniuc, și-a pierdut această funcție pe care o deținea în cadrul Consiliului Județean, în urma reorganizării acestei direcții. Potrivit unei hotărâri adoptate în ultima ședință a Consiliului Județean, Direcția tehnică și a Arhitectului șef s-au reorganizat într-o singură Direcție generală tehnică și de urbanism. În aceste condiții, Constantin Rabiniuc a fost eliberat din funcția de arhitect șef. Atribuțiile acestuia ar urma să fie preluate de către Elena Moroșan, care ocupă funcția de consilier superior în cadrul compartimentului cadastru, urbanism și amenajarea teritoriului.
În același timp, în urma reorganizării Direcției Tehnice a CJ Suceava, șeful acesteia, Dănuț Buzaș, a fost eliberat, la rândul său, din această funcție. Funcția ocupată de Buzaș ar urma să fie preluată de fostul director adjunct al Direcției Tehnice, Elena Zahariuc.