Constantin Prodaniuc: Contracandidații mei promit că vor face ceea ce eu am făcut deja



Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc
Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc

Primarul din Moara, Constantin Prodaniuc, a declarat că, în timp ce contracandidații său le promit locuitorilor acestei comune că le vor face drumuri și rețele de apă și canalizare, el deja a reușit să obțină finanțările pentru aceste proiecte.
„Am văzut că ceilalți candidați se laudă vă vor face drumuri, rețele de apă și canalizare. Poate că le vor face dacă vor câștiga, dar sunt convins că locuitorii comunei Moara știu că aceste proiecte sunt deja aprobate și urmează să fie puse în practică. Munca a fost a mea și cetățenii din Moara pot să vadă cine s-a implicat pentru a rezolva aceste probleme”, a spus Constantin Prodaniuc, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat.
El a arătat că în momentul de față a reușit să obțină finanțare pentru două proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii, cu o valoare totală de aproape trei milioane de euro. Prodaniuc a spus că a semnat deja contractul de finanțare pentru un proiect de aproape 1,5 milioane de euro, banii urmând să fie folosiți pentru construcția unei rețele de canalizare de 8,5 kilometri și a unei stații de epurare. Prodaniuc a precizat că proiectul este finanțat din Fondul de Mediu, iar rețeaua de canalizare va fi construită în Moara Nică, Bulai și Moara Carp.