Un mucalit incorigibil, cu premii pentru caricatură dobândite la Zaporojye (Ucraina), Gura Humorului (România), Margate (Anglia), Legnica (Polonia), Cuneo (Italia) și cu desene satirice răspândite prin întreaga lume expozițională, cu expoziții personale la Suceava, Londra, Iași, Sydney, Camberra, deocamdată revinde în atenția lumii cu „Deocamdată”, un album de caricatură, publicat, în condiții excepționale, la Editura „CreArt” din Iași, 2020, prin care Constantin Papuc își eșalonează o parte a vieții lui creatoare (2005-2020). Într-o scurtă prefață, Mihai Boacă semnala aproape axiomatic faptul că „un volum de caricatură este o victorie a spiritului, a tenacității, a credinței că avem ceva de spus, și, ca un corolar, o victorie raportându-ne la noi înșine”. Iar Constantin Papuc își explică, olograf, ideea noii lui cărți: „După ce ani de-a rândul am muncit și a fost cât pe ce să făurim societatea socialistă multilateral dezvoltată, brusc, ei au schimbat macazul și ne-au propus ceva cu totul și cu totul original, ajungând cam în acest stadiu, DEOCAMDATĂ!”
Desenele lui Constantin Papuc sunt tot atâtea filipice, care-i vizează pe „ei”, cei ce „au schimbat macazul”, începând de la tâlharii de pe copertă, care nu sunt bieți meseriași ai șperaclului, ci politicieni, care au palate care i-au costat „doar doi ani de pușcărie” și promit „lucrul bine făcut” pentru a ne obișnui cu „merge și așa”, într-o țară în care domină și își face de cap prostia agresivă și nesimțită, rareori aflându-se cât un „cioban”, care să se mulțumească doar cu rosturile lui: „Aș putea să fiu prim-ministru, da’ nu vreau”.
Desenele lui Constantin Papuc râd-plâng o țară a eroismului bagatelizat, în care „tot ce-ați apărat… s-a vândut” și în care integritatea este persiflată bășcălios: „N-are nici măcar dosar penal, da’ vrea să candideze!!!”. O Românie plină de grotesc se dezvăluie din penița lui Constantin Papuc și se poate desluși în textele mucalite, care fac parte din întregul satiric, dar și dintr-o lehamite generală și generalizată a românilor față de realitățile care îi domină și îi irosesc. Și-atunci, ca răsfoitori ai albumului, râdem, ici și acolo, semn că, vorba lui Romulus Vulpescu, nouă nici măcar plânsul nu ne-a mai rămas.
