Constantin Niță și Robert Negoiță, audiați ca martori în dosarul Referendumului



Fostul ministru al Energiei Constantin Niță și primarul Sectorului 3 Robert Negoiță au fost audiați, vineri, la ICCJ, în dosarul Referendumului, aceștia declarând că discutau cu Dragnea doar aspecte care țineau de desfășurarea scrutinului și că nu s-a procedat în alt mod față de situații similare, informează Mediafax.Constantin Niță și Robert Negoiță au dat declarații de martor în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în care au prezentat cum s-a desfășurat referendumul din 2012 pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu.Fostul ministru delegal al Energiei Constantin Niță a spus că în PSD „nu s-a pus niciodată problema fraudării”.Referitor la aplicația prin care se trimiteau sms-uri în timpul referendumului, Niță a spus că PSD a folosit această aplicație prima dată la referendum, în condițiile în care sistemul ar fi fost folosit anterior, la alegeri, și de PDL. În legătură cu discuțiile pe care le-a purtat cu Liviu Dragnea în ziua referendumului din 2012, Constantin Niță a spus că nu au vorbit decât aspecte care țineau de modul în care se desfășura scrutinul.



Recomandări

Motivare ÎCCJ în dosarul privind referendumul: Liviu Dragnea a ales să își folosească abuziv autoritatea și influența în partid

Robert Negoiță, audiat în calitate de martor la DNA în dosarul fostei soții a lui Liviu Dragnea. „O cunosc pe doamna Dragnea. Nu am avut niciun fel de discuții profesionale sau politice”

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, cercetat sub control judiciar pe cauțiune

Udrea: Voi solicita ca Emil Boc și Cătălin Predoiu să fie audiați ca martori în dosarul „Gala Bute”

Dosarul Referendumului – Dragnea, despre declarațiile din instanță: Fiecare pune mâna pe Biblie și spune adevărul

Ponta, audiat la ICCJ în dosarul Referendumului: Cunoșteam sistemul de sms-uri de la referendum, dar înregistra prezența. Nu știam de tombole, ci doar de mitinguri