Mișcări politice

Constantin Gheorghe își pregătește plecarea din PC



Constantin Gheorghe își pregătește plecarea din PC
Constantin Gheorghe își pregătește plecarea din PC

– Liderul conservatorilor suceveni, Constantin Gheorghe, a precizat că una din opțiunile sale ar fi Partidul Democrat
Senatorul de Suceava Constantin Gheorghe își pregătește plecarea din Partidul Conservator, formațiune politică în care ocupă funcția de președinte al organizației județene din Suceava, și vicepreședinte la nivel național. Gheorghe a declarat în cursul zilei de ieri că „reflectează” la o eventuală plecare din Partidul Conservator, însă acest lucru s-ar putea întâmpla după ce va avea o discuție cu conducerea centrală a acestei formațiuni politice. Afirmațiile lui Constantin Gheorghe vin după ce acesta a semnat, alături de alți cinci senatori și deputați, din PSD, PC, PNL și PRM, o declarație politică prin care își exprimă sprijinul pentru președintele României Traian Băsescu, în condițiile în care parlamentarii acestei formațiuni politice au votat pentru suspendarea acestuia. „Demiterea președintelui Traian Băsescu nu aduce nici un progres clasei politice românești și, prin urmare, nici țării. Președintele României trebuie să fie în continuare Traian Băsescu, pentru că aceasta este dorința poporului român, dincolo de interesele unor vremelnici conducători politici”, susțin, în declarația politică semnată olograf, senatorul PC Constantin Gheorghe și deputații Romeo Hanganu (PC), Dumitru Becșenescu (PC), Teodor Nițulescu (PSD), Constantin Amarie (PSD) și Liviu Almășan (PNL). Ei consideră că suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu „a început ca un joc politic, dar a ajuns mult prea departe” și că scena politică românească „riscă să se transforme într-un război absurd, la finalul căruia vom avea atâtea victime cât numără poporul român”. În ceea ce-l privește pe Constantin Gheorghe, acesta a declarat, ieri, la Suceava, că personal se gândește să părăsească Partidul Conservator, însă momentan nu poate preciza formațiunea politică pentru care va opta. „Mă simt dator să explic conducerii PC de ce am semnat această declarație politică. Și probabil că mâine, (n.r. – astăzi), voi lua o decizie pe care o voi comunica opiniei publice”, a spus senatorul de Suceava. El a precizat că una din opțiunile sale ar putea fi Partidul Democrat, în condițiile în care acesta a mai fost membru al acestei formațiuni politice. Mai mult, actualul lider al PC Suceava este de părere că în situația în care va părăsi acest partid mai mulți conservatori suceveni îl vor urma. „Din ceea ce am văzut până în prezent, se pare că și alți conservatori vor pleca din acest partid și vor veni alături de mine”, a mai spus Constantin Gheorghe.



Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții