Fermierii crescători de ovine din zonele defavorizate din România vor primi în acest an un ajutor financiar suplimentar de 4,5 euro pentru fiecare animal, după ce autoritățile au solicitat o derogare în acest sens la Bruxelles, a anunțat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Daniel Constantin a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, înaintea unei întâlniri cu fermieri și șefi de servicii deconcentrate din județul Cluj, că este vorba despre „un ajutor important”, care reprezintă o creștere de aproape 50 la sută și care vine într-o perioadă destul de grea pentru crescătorii de ovine, în condițiile creșterii prețului la furaje, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„O veste bună pe care vreau să o dau în contextul celor întâmplate cu laptele este pentru crescătorii de ovine. Vineri vom trimite la Bruxelles o fișă prin care solicităm și este permis prin regulamentul european, printr-o exceptare de la acest regulament, o suplimentare a sprijinului pe cap de animal de ovine în zonele defavorizate. Din calculele pe care le avem, avem în aceste zone în jur de 1,5 milioane de capete de ovine, care vor primi suplimentar, față de cei 10 euro care erau agreați prin ajutorul de stat, încă 4,5 euro. Este un ajutor important, o creștere de aproape 50 la sută, care vine într-o perioadă destul de grea”, a spus Constantin.
El a adăugat că ajutorul este permis pentru că nu numai în România, ci și în alte state europene prețul furajelor a crescut destul de mult, iar astfel s-a simțit nevoia unei intervenții.
„Vom acorda acest ajutor începând cu anul 2013”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Daniel Constantin a adăugat că în această perioadă fermierii au cel mai mult de suferit și le-a transmis că Ministerul Agriculturii vrea să identifice soluțiile cele mai bune astfel încât să fie limitate eventualele pierderi care au fost pe partea de creștere a animalelor.
Daniel Constantin participă, vineri, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu fermieri clujeni și șefi de servicii deconcentrate. De la ora 14.30, el va vizita o fermă de vaci din comuna Viișoara.