Constantin Boliacu a promovat examenul pentru funcția de director al Casei Județene de Pensii Suceava, funcție pe care o deținea cu titlu interimar. Concursul de promovare pentru ocuparea funcției publice de director executiv al Casei de Pensii Suceava a fost organizat pe 30 ianuarie a.c. la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Pentru ocuparea acestei funcții s-au înscris doi candidați, Constantin Boliacu și Ioan Barbă. La proba de selecție a dosarelor au fost declarați admiși ambii candidați, însă la proba scrisă și la interviu Ioan Barbă nu s-a mai prezentat. În urma examenului scris, Constantin Boliacu a promovat concursul cu 92,4 puncte la examenul scris și 86,2 puncte la proba interviului, respectiv un total de 178,6 de puncte din 100 posibile.
Constantin Boliacu este de profesie economist și a fost numit director executiv interimar al Casei Județene de Pensii la sfârșitul lunii noiembrie 2017. Înainte de a prelua conducerea acestei instituții, Constantin Boliacu a ocupat postul de director financiar contabil al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, iar în perioada 2012 – 2016 a avut un mandat de consilier județean.