Constantin Beldie: „Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București”

Constantin Beldie (1887–1953), secretarul de redacție al „Noii Reviste Române” și, după Primul Război Mondial, al „Ideii Europene”, spirit modern și întreprinzător, „anti-intelectualist”, ar fi zis el, mare amator de plăceri lumești, cel despre care se spune că ar fi introdus în moda bărbătească din Regat cămașa cu guler „rabatu” și mânecă scurtă, cel din cauza căruia, iarăși se spune, s-ar fi sinucis din dragoste scriitoarea Cora Irineu, a rămas practic necunoscut marelui public.
Paginile sale memorialistice merită însă din plin citite. Scrise cu o vervă nebună, ele evocă nu numai momentele importante ale vieții autorului, ci și un București de un pitoresc incredibil, aducând detalii savuroase, greu de găsit în altă parte: de pildă, despre localurile și felurile de mâncare autohtone, despre bordelurile și marile cocote ale Capitalei, ba chiar și despre jocurile practicate de copiii mahalalelor de odinioară.
„Am fost, cum să vă spun?, un mare berbant în viața mea, așa cum m-arată fotografiile din tinerețe, în ghete de ghems cu gumilastic…iar mai încoa’ în ghete cu stofa gris și cu nasturi de sidef într-o parte, ziua-noaptea în jachetă pe talie, cu pălărie tare «Melon»pusă pe ceafă, ori în redingotă și cu pălărie de pai cu borurile mari sau «Panama», părul când lung și dat pe spate, când cu cărare la mijloc, subțirel, fața prelungă, ochii galeși și alunecoși, purtând baston-covrig de vișin sau bastonel de trestie cu cap de fildeș, lavalieră cu țarțamuri, guler și manșete de celuloid – și mai ținând un trandafir în mână, cum mă puteți vedea și admira la pagina 868 din «Istoria literaturii române»de G. Călinescu“.
„I-am văzut – scrie Constantin Beldie – pe ultimii «muscali cu cauciuc»din Piața Teatrului Național…Și am fost pasagerul ultimului tramvai cu un cal, care oprea grațios la scară, în fața casei…Și i-am apucat pe ultimii sacagii, cu lumânărica de ceară aprinsă și lipită de doaga butoiului lor pe roate…Și am fost ultimul mușteriu al ultimilor, de pe străzile Bucureștiului, bragagii, salipgii și plăcintari…Și am fost eroul ultimului «cartel»sau provocare la duel…”.
Sursa: www.libris.ro