Proza lui Constantin Arcu surprinde conflictul dintre sordidul existențial și aspirația superioară, un război permanent în interiorul conștiinței. Personajele sunt marcate profund de starea lor conflictuală și se comportă adesea ciudat, prevalând în genere aspectul visceral, chiar atunci când e vorba de intelectuali cu ștaif.
Mizeria existențială copleșește cu autoritate endemică precedentul roman, de altfel o reușită incontestabilă, intitulat „Faima de dincolo”(2001).
Acolo, autorul dezvăluia șansele unui mediu precar, în speță târgul prăfuit de la marginea lumii, de a trăi grotesc. Lipsa de perspectivă generează la tot pasul vicii imposibil de eradicat. Sub masca grotescului se ascundea totuși tragedia unor destine omenești, condamnate din start la absența oricărei perspective.
Romanul radiografiază nemilos o societate bolnavă…
Noul roman, „Cocteil în cranii mici” (Pitești, Editura Paralela 45, 2011) schimbă oarecum planurile. Scena se lărgește considerabil, ne aflăm într-un mediu cu mult mai select, printre judecători și avocați, procurori, cadre universitare de toate gradele, ziariști cu ifose și scriitori famelici. Galeria acestor personaje trebuie numaidecât completată cu diverse exemplare feminine, de la justițiare însetate de funcții, la turiste dubioase îndrăgostite de România, trecând însă obligatoriu prin bolgia damelor fatale, care exercită asupra bărbaților o forță de atracție în același timp diabolică și destructivă.
Așadar, deși aspectul scenei s-a schimbat, în sensul populării sale cu ipochimeni spilcuiți, esența rămâne aceeași. Dincolo de eleganța vestimentară, de gesticulația preponderent arogantă și de cadrul citadin, regăsim aceleași metehne umane, același jalnic standard moral din romanul anterior. Diferența o face doar fardul gros care acoperă fețele personajelor. Schema epică este dominată în fapt de eroii principali, domnul F., un soi de lider neoficial în Palatul de Justiție, atât prin vârstă cât și prin competență, și tânăra stagiară Delia, prototipul feminin al vicleniei în arta de a cuceri și supune bărbații. Cu directe origini grecești, ea este și pentru judele F. un otrăvit dar amoros, capabil să-l destabilizeze și să-l compromită definitiv. „Carcasa cu feromoni” acționează metodic, precum picătura chinezească, șubrezind zi de zi echilibrul psihic al eroului masculin ca și imaginea publică a acestuia. Judele F., redus la o ipostază pur instinctuală, pierde complet controlul, renunțând treptat la principiile etice și profesionale care i-au conferit autoritate de-a lungul anilor. Din justițiarul intransigent și incoruptibil, judele, căzut în plasa unei pasiuni ridicole, devine un soi de obsedat sexual, gata să-și sacrifice fără ezitare cariera și chiar familia. Portretele celor două personaje se conturează memorabil pe măsura consumării spectacolului epic. (…)
Chiar și al treilea personaj al cărții, tânărul universitar Cosmin Anca, având alura unui intelectual promițător, se lasă sedus de malefica Delia. Efigii bine conturate, purtătoare de clare simboluri, cum ar fi versatilitatea, cultivarea relațiilor suspuse, pragmatismul de tip machiavelic, sunt senatorul Mancaș și președintele judecătoriei, Găinușă. O lume în vizibilă descompunere morală, în care scara autentică de valori este sfidată la tot pasul. Iar respectul pentru lege, clamat demagogic, rămâne doar sperietoarea celor slabi. Exista în proza de până la acest roman o tușă suculentă de umor. Acum umorul îmbracă forma expresiei tranșante, cel mult ironice, cum stă bine unui adevărat rechizitoriu, pentru că de fapt romanul radiografiază nemilos o societate bolnavă, în care nu triumful binelui contează, ci supraviețuirea cât mai confortabilă.
Un roman viu, cu o cursivitate debordantă…
Constantin Arcu nu este doar un prozator inspirat ci și un abil analist al firidelor întunecate ale sufletului, veșnic scindat între capcana telurică și aspirațiile elevate. Posedă o știință a construcțiilor ample, cu permutări și schimbări de situație spectaculoase.
Lejeritatea naratorului este magistrală. Dar lectorul simte că se află în fața unor puneri în scenă extrem de elaborate, că tensiunea textului este lăsată să se dezvolte prin acumulări, până la paroxism. Nu lipsesc inserțiile de realism fantastic, venind pe filieră latino-americană.
Prozatorul pare a fi el însuși un sceptic, pentru că, ridicând vălul, ne arată o lume plină de protagoniști vulnerabili, dincolo de arsenalul lor în care se amestecă perfidia, minciuna, fatalitatea, mizeria etică și eterna vocație a compromisului. Toate acestea făcând posibilă existența unei rețele temeinic organizate, în care interlopii și infractorii comunică armonios cu „organele” îndrituite să-i pedepsească.
„Cocteil în cranii mici” este un roman viu, cu o cursivitate debordantă, și o temerară incizie în corpul unei realități suferinde, operație înfăptuită de un maestru al stilului, plin de vervă și aplomb.
Victor TEIȘANU
