Vremea rea de duminică dimineață, cu vânt și cer înnorat, după ce a plouat toată noaptea, a făcut ca plajele să fie aproape goale, turiștii rămânând în camerele de hotel sau plecând spre case, astfel că traficul dinspre stațiunile de pe litoral spre Capitală a început deja să se aglomereze, informează Mediafax.
Ploile torențiale care au căzut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică au inundat străzile din Constanța, mai multe grădini, dar și subsoluri ale unor clădiri din oraș, între care cele ale Judecătoriei, Tribunalului, Spitalului de Boli Infecțioase și Spitalului Militar, pompierii de la ISU „Dobrogea” intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, vremea a stricat și distracția turiștilor, plouând în momentul în care, ca în fiecare seară de sâmbătă, carele alegorice se pregăteau de defilare la Mamaia, astfel că evenimentul a fost anulat.
Duminică, vremea se menține rea, cu vânt și cer înnorat, astfel că plajele din stațiunile de pe litoral sunt aproape goale, puțini turiști încumetându-se să mergă la malul mării.