Consolidarea podului de la Ițcani se va finaliza pînă pe 15 noiembrie



Consolidarea podului de la Ițcani se va finaliza pînă pe 15 noiembrie
Consolidarea podului de la Ițcani se va finaliza pînă pe 15 noiembrie

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, că lucrările de consolidare a podului de la Ițcani se vor termina pînă la data de 15 noiembrie a.c. “Podul de la Ițcani a fost salvat. În urma vizitelor mele la fața locului, am fost și chiar de două ori pe săptămînă acolo, lucrările se apropie de finalizare. S-a turnat pragul de fund. Podul nu mai este în pericol, indiferent ce ploaie va veni podul va rămîne în picioare, nu mai pot fi afectate picioarele podului. Lucrarea este realizată în momentul de față în proporție de peste 50%”, a spus Ion Lungu. Consolidarea acestui pod a început în luna august a.c., în urma inundațiilor care au afectat structura de rezistență, fiind la un moment dat chiar în pericol de a se prăbuși.
Ion Lungu consideră că executantul consolidării a făcut “o lucrare profesionistă”, în acest sens existînd și avizul de calitate dat Inspecția în Construcții Suceava. Finanțarea lucrărilor este asigurată de Guvernul României, care a alocat 20 de miliarde de lei vechi. Costurile totale sînt însă de 28 de miliarde de lei vechi.
Diferența de opt miliarde de lei vechi va fi achitată anul viitor
de la bugetul local Primăriei Suceava. Consolidarea podului trebuia începută încă înainte de anul 2000, dar a fost invocată mereu lipsa acută de bani. Inundațiile din acest an i-au trezit pe guvernanți și i-au determinat să aloce fonduri și pentru refacerea podurilor.