Probleme

Consolidarea DN 17 la Ilișești nu va fi finalizată în acest an

Consolidarea Drumului Național 17 în localitatea Ilișești, pe tronsonul afectat de alunecări de teren, nu va fi finalizată în cursul acestui an. În urma unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanții firmei de construcții SC CF Grup Colas Iași, care realizează lucrările în zona respectivă, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a declarat nemulțumit că nici în momentul de față nu au început lucrările de consolidare.
„Le-am atras atenția că nu putem ștrangula traficul peste iarnă chiar în acea văgăună de la Ilișești, unde o să vină tirurile și o să patineze dacă stau la semafor. I-am rugat să se gândească la soluții pentru a nu bloca traficul pe un singur sens, care devine periculos pe ruta spre munte”, a declarat Flutur.
El a mai adăugat că a solicitat constructorului să urgenteze lucrările pentru trasarea indicatoarelor și a marcajelor de pe asfalt, în condițiile în care traficul pe timp de noapte este din ce în ce mai periculos. Întrebat dacă lucrările la DN 17 vor fi finalizate în cursul acestui an, șeful administrației a spus că, din punctul său de vedere, investiția nu va fi terminată. El a arătat că dacă alte lucrări vor fi gata în perioada următoare, cum ar fi podul rutier dintre Gura Humorului și Frasin, sau trecerile de cale ferată de la Frasin și Câmpulung Moldovenesc, nu același lucru se poate spune și despre consolidarea tronsonului DN 17 din Ilișești.

Recomandări

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Şoldan anunță finalizarea modernizării unui nou drum județean important, între Brodina și Brodina de Jos

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Șoldan s-a ținut de promisiune și l-a ajutat pe primarul din Horodnic de Sus să finalizeze noul sens giratoriu de pe DN 17A între Rădăuți și Marginea