Vatra Dornei – Problema săptămânii

CONSOLIDAREA DEZVOLTĂRII LOCALE – EUROPA MAI APROPAPE DE NOI



Restructurarea economiei locale, în contextul restructurării economiei naționale, reprezintă un obiectiv pe care unitățile administrative nu sunt capabile sa-l atingă prin forțe proprii, în actuala etapă a tranziției. Din acest motiv, sprijinul autorității centrale a statului, prin intermediul unei politici regionale, bine fundamentate, completat de cel al unor organizații civile neguvernamentale, este absolut necesar. A lăsa dezvoltarea comunității teritoriale în întregime acțiunii pieței ar face ca localități și chiar zone întregi să decadă într-o stare cronică de subdezvoltare, iar altele, care se află la un prag scăzut al dezvoltării, să nu găsească resurse proprii pentru depășirea situației existente.
Schimbările impuse de îndeplinirea cerințelor Uniunii Europene privind integrarea, creșterea standardului serviciilor cerut de cetățeni și sectorul privat, au determinat schimbări profunde la nivelul valorilor tradiționale de management în administrația publică.
În condițiile actuale, în care se pune accent pe descentralizare și autonomie locală, ca lider al comunității am procedat la identificarea celor mai bune modalități de gestionare a resurselor locale.
Nevoia planificării a devenit acută datorită schimbărilor majore apărute în economie pe ansamblul său. Vatra Dornei s-a confruntat cu o rată ridicată a șomajului datorită eforturilor de restructurare a mineritului. În această perioadă de schimbare, capacitatea comunității de a răspunde și a se adapta într-un mod proactiv schimbărilor prin anticiparea tendințelor este critică. Am plecat de la premiza că inițiativele locale pot fi sprijinite de comunitatea locală doar dacă acestea răspund unor nevoi reale.
Înțelegerea completă a naturii problemelor comunității, a viziunii pe termen lung și a obiectivelor de dezvoltare pentru o comunitate trebuie concretizată printr-un proces de planificare care să cuprindă programe specifice și proiecte, să identifice nevoi și resurse, să articuleze scopuri și obiective și să definească strategii concrete pentru a se atinge aceste scopuri.
Planificarea strategică la Vatra Dornei nu a fost înțeleasă ca fiind un studiu de cercetare întreprins de către consultanți externi. Am încercat să ne implicăm cu toții, administrație, agenți economici, cetățeni. Accesarea programului Agenda Locală 21 la Vatra Dornei a venit în sprijinul acestei idei. Procesul planificării și prioritizarea proiectelor a presupus implicarea la scară largă a participanților activi la viața comunității.
Pentru planificarea strategică a dezvoltării localității, am urmat trei pași:
1. Înțelegerea nevoilor locale și fixarea scopurilor
2. Alegerea strategiilor și a instrumentelor de dezvoltare economică
3. Stabilirea proiectelor prioritare
Pentru dezvoltarea pe viitor a democrației participative și crearea unei legături între factorii de decizie și cetățeni, Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei a înființat Grupul Consultativ Cetățenesc. Acest grup este constituit dintr-un număr de 115 persoane, care reprezintă toate categoriile sociale și de vârstă din orașul nostru.
Dezvoltarea locală este o parte din economia regională. Acest lucru presupune din partea actorilor dezvoltării locale și factorilor de decizie manifestarea unei mai mari flexibilități în înțelegerea și adaptarea rapidă la schimbare.
Identificarea problemelor comune și găsirea de soluții unitare pentru dezvoltarea durabilă a zonei Dornelor a determinat nașterea ideii de punere în valoare a potențialului de dezvoltare prin acțiuni comune de promovare. Ideea a fost recepționată pozitiv de toți reprezentanții comunităților locale din zonă și astfel, în luna iulie 2002 a luat ființă Asociația de Dezvoltare Zonală Dorna. Asociația cuprinde arealul bazinului Dornelor și are în componență un număr de 10 localități membre: municipiul Vatra Dornei, orașul Broșteni și comunele: Dorna Candrenilor, Coșna, Poiana Stampei, Iacobeni, Cîrlibaba, Dorna Arini, Șaru Dornei, Panaci și Crucea.
Asociația de Dezvoltare Zonală Dorna s-a constituit în vederea promovării și protejării intereselor comune ale autorităților administrației publice locale membre, pentru soluționarea și gestionarea nevoilor publice în numele și pentru interesul colectivităților locale.
Asociația de Dezvoltare Zonală Dorna își propune să contribuie la realizarea autonomiei locale reale în concordanță cu principiile enunțate de Constituție și legislația în vigoare, să reprezinte interesele comune de dezvoltare ale zonei, să realizeze o strategie de dezvoltare unitară, care să țină seama de potențialul specific al zonei și de conservarea acestui potențial, să implementeze programe de dezvoltare zonală în sistem integrat.
S-au derulat acțiuni de interes comun cum ar fi probleme de administrare a spitalul municipal, elaborarea unei strategii comune de exploatare a resurselor forestiere, turism, comunicare, etc.
În cele mai multe dintre țările vest-europene modelele administrative care existau au reprezentat o parte a problemei dezvoltării regionale sau au furnizat o cale relativ eficientă pentru soluționarea acesteia. În România relația dintre modelul teritorial al structurilor și instituțiilor administrative a fost întreruptă pentru o perioadă de 50 de ani după cel de-al doilea război mondial, timp în care decizia centralizată a fost hotărâtoare în localizarea activităților economice. Ca o consecință a acestei situații, nici o structură județeană sau provincie istorică nu a avut posibilitatea de a dezvolta mecanisme adecvate, pentru a se putea implementa eficient tipuri de politici pe care România să le poată aborda în secolul 21.
Din această perspectivă definirea regiunii și a dezvoltării regionale trebuie să servească drept cadru pentru politica administrativă, care cere noi abordări și o planificare distinctă.
PRIMAR
ING. CONSTANTIN HUȚANU