Sprijin financiar

Consiliul Local Suceava a acordat 141.000 de lei pentru despăgubirea familiilor inundate din Ițcani



Lungu: Mulți din acești oameni trăiesc la limita sărăciei, foarte mulți sunt pensionari, cu venituri mici
Lungu: Mulți din acești oameni trăiesc la limita sărăciei, foarte mulți sunt pensionari, cu venituri mici

Peste 50 de familii din cartierul Ițcani, asupra cărora s-au revărsat apele deversate “controlat” de SGA, vor beneficia în perioada următoare de banii alocați drept despăgubiri de Consiliul Local Suceava.
În urma anchetelor sociale făcute la cele 58 de gospodării inundate, au fost acordate despăgubiri de 141.000 de lei, pentru 52 de familii, sumele care au revenit acestora fiind cuprinse între 1.500 și 5.000 de lei, în funcție de pagubele suferite.
“Mulți din acești oameni trăiesc la limita sărăciei, foarte mulți sunt pensionari, cu venituri mici. Încercăm și noi să venim în sprijinul lor, nu putem noi acorda despăgubiri totale, dar măcar parțiale să le acordăm. Am dus și materiale de construcții în zonă, și a dus și Consiliul Județean”, a precizat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Consilierul local Ovidiu Donțu a obiectat în privința faptului că astfel de despăgubiri se acordă atunci când e vorba de calamități naturale, “în vreme ce acum singura calamitate este directorul unei instituții deconcentrate care a dat drumul la apă peste oameni. Oamenii de acolo nu au nici o vină, de aia votăm să li se dea despăgubiri, dar sunt revoltat. Dă drumul la apă peste casele oamenilor și nu răspunde deloc?”.
Lungu i-a răspuns că indiferent de circumstanțele în care s-a produs evenimentul, “noi, ca primărie, nu putem sta cu brațele încrucișate când oameni din orașul nostru sunt în dificultate”.