În ședința de ieri

Consiliul Local Solca nu a aprobat transformarea spitalului din localitate în cămin de bătrâni



Transformarea Spitalului de Boli Cronice Solca în cămin de bătrâni, așa cum au propus responsabilii din sănătate, nu a fost aprobată în ședința de ieri a Consiliului Local. Acest lucru ar putea însemna pe viitor pierderea finanțării de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
Ieri, primarul localității Solca, Hofnar Valeruț Țăranu, a anunțat că „noi nu suntem de acord cu reorganizarea în cămin de bătrâni și cerem funcționarea spitalului în forma actuală, cu finanțare de la Casa de Asigurări de Sănătate”.
La rândul său, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Ludovic Abiței, a declarat că “spitalul este condamnat la închidere” în condițiile în care cheltuielile de personal ale unității reprezintă 84% din buget, iar cele pentru medicamente doar 2,7%, iar în mod cert CAS nu va mai da bani pentru funcționare.
67 de angajați, la spitalul din Solca
Ministerul Sănătății a propus transformarea a 67 de spitale din țară în cămine de bătrâni prin Programul ”Dezvoltarea rețelei de cămine pentru persoanele vârstnice”, iar Spitalul Solca a fost inclus printre acestea. Conform prevederilor, administrațiile județene și locale trebuie să decidă până la data de 31 martie dacă se înscriu în program și doresc înființarea de cămine pentru persoane vârstnice.
Între timp, au apărut și reglementări privind redistribuirea, în alte unități sanitare, a personalului din spitalele care se vor reprofila și care nu a putut fi preluat de structura nou înființată. Redistribuirea personalului din unitățile sanitare reorganizate în cămine de bătrâni se va face în trei etape, începând cu data de 4 aprilie 2011, în baza opțiunii personale. În situația în care, pentru un post vacant, există mai multe opțiuni, departajarea se va face pe baza unui punctaj, pe care angajatul îl primește în funcție de vechimea și cariera profesională pe care a desfășurat-o până în prezent.
Spitalul de Boli Cronice Solca funcționează în momentul de față cu trei medici (unul dintre ei este în concediu fără plată), 15 asistenți, două infirmiere, doi asistenți de farmacie, 12 salariați TESA și șapte muncitori, restul până la 67 de salariați fiind îngrijitori.
Își caută deja un alt loc de muncă
Viitorul incert al acestei unități sanitare i-a determinat, până ieri, pe 15 salariați să depună la DSP cereri pentru redistribuirea lor în alte spitale. Este vorba de un medic, 13 asistente și o infirmieră, care au optat pentru spitalele din Suceava, Rădăuți și Gura Humorului. Deși deocamdată nu se știe câți oameni de la Spitalul de Boli Cronice din Solca și-ar putea pierde locul de muncă, problema redistribuirii personalului rămâne și este una foarte dificil de rezolvat, spune dr. Ludovic Abiței, explicând că, până în prezent, doar două spitale din județ și-au manifestat interesul pentru a prelua doi angajați.
„Singurele oferte au venit de la Spitalul Gura Humorului, care ar avea nevoie de un asistent la neonatologie, și de la Spitalul Rădăuți, unde ar fi necesar un medic pneumolog. Sunt convins că va trebui să bat pe la multe uși și să mă rog să-i primească, ca să nu las pe drumuri niște oameni”, a spus șeful DSP Suceava, adăugând că o soluție ar fi și înființarea unei substații de Salvare la Solca, la sugestia directorului Serviciului Județean de Ambulanță, unde ar putea fi redistribuiți opt salariați de la Spitalul de Boli Cronice.