Consiliul Județean vine lângă echipa de fotbal a Sucevei

Presedintele Soldan a sarbatorit promovarea impreuna cu fotbalistii Cetatii

Proaspăt promovată în Liga a III-a, Cetatea Suceava va primi sprijin financiar din partea Consiliului Județean.
Președintele Gheorghe Șoldan a anunțat că formația manageriată de Dorin Goian va putea conta pe sprijinul Consiliului Județean în eșalonul al treilea. Gheorghe Șoldan s-a deplasat la Onești pentru a asista pe viu la returul barajului cu AS Bârsănești, iar la finalul partidei a fost în vestiarul Cetății pentru a-i felicita pe jucători.
„Vreau să vă asigur că veți avea continuitate. Sunt lângă voi, vreau să facem performanță pentru Suceava și veți avea tot suportul financiar necesar. Sunt totodată convins că și Primăria va veni alături de Consiliul Județean pentru a sprijini activitatea fotbalistică. Cu susținerea noastră și seriozitatea voastră, anul viitor ne vom bate la promovare. De asemenea, vreau să punctez că prezența lui Dorin Goian în conducerea clubului reprezintă garanția seriozității acestui proiect”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Consiliul Județean Suceava susține consistent și echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar, fiind implicat și în alte proiecte legate de sport, cum a fost meciul de retragere al lui Dorin Goian.

Recomandări

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Gheorghe Șoldan și personalități sportive și academice din județ i-au întâmpinat pe urătorii de la Festivalul „Obiceiuri de Iarnă” din Suceava

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”