Consiliul Județean va realiza un proiect unic în România, și anume restaurarea transparentă a Cetății de Scaun a Sucevei. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a explicat într-o conferință de presă că împreună cu directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, s-a identificat această soluție, aprobată, în urma consultărilor, și de Comisia Națională a Monumentelor Istorice.
„Singura posibilitate științifică de a restaura cetatea, așa cum arăta ea în Evul Mediu, potrivit datelor existente, este să refacem părțile lipsă folosind materiale moderne, care pot fi oricând îndepărtate fără să afecteze construcția originală.
Practic, forma originală a zidurilor va fi sugerată printr-o plasă metalică specială, montată deasupra zidurilor, fără să afecteze structura veche. Este o intervenție reversibilă, care redă vizual silueta medievală a cetății, asemănătoare fortificațiilor de la Soroca, Hotin sau Cetatea Albă”, a explicat Gheorghe Șoldan. El a arătat că într-o primă fază se va realiza un tronson-pilot cu lungimea de 10 metri pentru zidul de incintă cu bastioane semicirculare.
„În același timp, se va face un test la unul dintre turnurile Fortului Mușatin, unde vor fi montate acoperișuri ușoare în stil moldovenesc. Acestea vor avea dublu rol, să protejeze zidurile de infiltrațiile de apă și să redea vizitatorilor imaginea cetății așa cum arăta în Evul Mediu”, a spus șeful administrației județene. El a declarat că, luna aceasta, Comisia Națională a Monumentelor Istorice a aprobat ambele variante ca proiecte-pilot, în premieră în România, care vor fi implementate în 2026. „Dacă rezultatele sunt bune, intervențiile vor continua pe întreaga fortificație. Comisia a fost de acord deocamdată cu proiecte-pilot deoarece România nu are o practică similară. Suntem, practic, primii care fac asta”, a precizat președintele CJ Suceava.
El a mai afirmat că, pentru început, Muzeul Național al Bucovinei are deja prevăzuți în buget 221.100 de lei pentru documentația tehnică, care va sta la baza acestor lucrări.
„Este o abordare unică în România, inspirată din bunele practici europene, prin care punem în valoare patrimoniul fără a-l altera. Prin acest proiect, Suceava nu doar că își protejează trecutul, ci îl face mai viu și mai atractiv pentru generațiile de azi și de mâine”, a încheiat Gheorghe Șoldan.










