Consiliul Județean Suceava sprijină cu 1,2 milioane de lei reabilitarea clădirii de patrimoniu „Casa Tatos” din Fălticeni

Casa Tatos
Casa Tatos

Deliberativul județean a aprobat, vineri, cu unanimitate de voturi, acordul de asociere cu municipiul Fălticeni pentru finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a fostului laborator epidemiologic, cunoscut de localnici drept „Casa Tatos”, situat pe strada Republicii nr. 1 din Fălticeni.
Clădirea, care este inclusă în patrimoniul cultural național, va fi reabilitată și modernizată și va fi sediu pentru Casa Căsătoriilor și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Populației.

Casa Tatos
Casa Tatos

Biroul de presă al Consiliului Județean a transmis că, pentru finalizarea lucrărilor care au început în toamna anului trecut, instituția va contribui cu 1,2 milioane de lei, din bugetul propriu al județului. Valoarea totală estimată a investiției este de aproape 6 milioane de lei, din care suma de 1 milion de lei este suportată de la bugetul de stat, diferența fiind asigurată de bugetul local.

Casa Tatos
Casa Tatos

„Casa Tatos este o clădire-simbol pentru Fălticeni și pentru întreg județul. Este o bijuterie arhitecturală aflată, din păcate, într-o stare avansată de degradare. Reabilitarea ei, un proiect demarat de dl. primar Cătălin Coman, este atât o investiție în patrimoniul nostru cultural, cât și o investiție în oameni și servicii publice moderne. Prin această asociere, ne asigurăm că imobilul va fi redat comunității, restaurat cu grijă și adaptat nevoilor actuale”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
„Casa Tatos” face parte din ansamblul urban „Strada Republicii” și este înscrisă în patrimoniul cultural național, având „o arhitectură unicat ce se încadrează în stilul romantic austriac”. „Cândva o bijuterie arhitecturală, aceasta a fost folosită de-a lungul timpului ca spital de copii și laborator epidemiologic”, se mai arată în comunicat.

Casa Tatos
Casa Tatos

Recomandări

Consiliul Județean Suceava sprijină cu 1,2 milioane de lei reabilitarea clădirii de patrimoniu „Casa Tatos” din Fălticeni

Consiliul Județean Suceava sprijină cu 1,2 milioane de lei reabilitarea clădirii de patrimoniu „Casa Tatos” din Fălticeni
Consiliul Județean Suceava sprijină cu 1,2 milioane de lei reabilitarea clădirii de patrimoniu „Casa Tatos” din Fălticeni

Consiliul Județean va sprijini cu 1 milion de lei Universitatea „Ștefan cel Mare” în proiectul campusului de la Moara

Consiliul Județean aprobă investiții de peste 23 de milioane de lei pentru extinderea platformei Aeroportului Suceava și montarea noului sistem ILS