Consiliul Județean Suceava se va împrumuta cu suma de 27 de milioane de lei de la UniCredit Țiriac Bank. Contractul de împrumut a fost semnat în cursul zilei de ieri de președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, și de managerul pentru relații cu clienții din cadrul UniCredit Țiriac Bank, Cosmin Cătălin Gheorghe. Cătălin Nechifor a spus că împrumutul este structurat pe două componente, una de 14 milioane de lei, bani din care urmează să fie realizate mai multe investiții, și una de 13 milioane de lei, care va fi folosită pentru refinanțarea unui credit mai vechi contractat de Consiliul Județean Suceava. Nechifor a mai spus că la licitația pentru acest credit s-au mai înscris și Volksbank, BCR și CEC Bank, însă cea mai bună ofertă tehnico-financiară a fost prezentată de UniCredit Țiriac Bank. Șeful administrației județene a explicat că împrumutul acordat de această bancă este unul extrem de avantajos, în condițiile în care rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară (Robor) este de +1,8% pentru partea de investiții și de +1,7% pentru partea de împrumut destinată refinanțării creditului anterior. „Acel împrumut mai vechi, care ne apăsa foarte mult din punct de vedere financiar, avea o dobândă de 10% pe an. Asta înseamnă că în acele condiții, dar și în condițiile din prezent, cu un Robor de 2,58%, am fi avut de plătit pe perioada care a rămas de plată suma de 4,2 milioane de lei”, a precizat Cătălin Nechifor. El a adăugat că prin noua ofertă a UniCredit Țiriac Bank această dobândă va scădea foarte mult, la 2,4 milioane de lei, la care se adaugă un comision de plată anticipată la banca de la care a fost contractat inițial, de 259.000 de lei. „Deci facem o economie considerabilă pentru bugetul Consiliului Județean Suceava și cred că este foarte important, pentru că nevoia de finanțare există în continuare”, a mai spus președintele CJ Suceava. Nechifor a arătat că dacă vechiul împrumut avea o dobândă de 10%, creditul pentru refinanțare are o dobândă de puțin peste 4%.
O parte din bani vor fi folosiți pentru modernizarea aerogării aeroportului „Ștefan cel Mare”
Președintele CJ Suceava a adăugat că din componenta creditului destinată investițiilor, suma de 14 milioane de lei va fi folosită pentru modernizarea drumurilor județene Vatra Moldoviței – Argel, Râșca – Slătioara, Rădăuți – Frătăuții Vechi, Probota – limita cu județul Iași, precum și pentru podul de la Talpa. Din aceleași sume vor fi achiziționate o autospecială modernă pentru stingerea incendiilor, utilaje cargo, o autoscară pentru pasageri pentru Aeroportul „Ștefan cel Mare”, din împrumut urmând să fie alocate fonduri și pentru modernizarea exteriorului aerogării aeroportului.
„În condițiile în care în urma licitațiilor vom face economii, cu acceptul băncii vom putea să utilizăm sumele rămase disponibile și pentru alte categorii de investiții foarte importante pentru aeroport sau în alte zone care țin de administrația județeană”, a precizat Nechifor. El a mai spus că partea pentru investiții din împrumutul de la UniCredit Țiriac Bank va fi rambursată în 10 ani, în timp ce creditul pentru refinanțare va fi restituit în 8 ani, existând o perioadă de grație de un an.
La rândul său, managerul pentru relații cu clienții din cadrul UniCredit Țiriac Bank, Cosmin Cătălin Gheorghe, a ținut să remarce faptul că prin modul în care specialiștii Consiliului Județean au dimensionat creditele și au stabilit structura de rambursare se realizează o economie importantă la cheltuielile financiare. „Acest lucru degrevează foarte mult serviciul datoriei pentru anii următori. Și dacă ne gândim în viitor, că urmează un nou ciclu de proiecte pe fonduri europene, acest credit dă un nou flux de capital ce poate fi folosit în cofinanțarea acestor proiecte”, a spus Cosmin Cătălin Gheorghe.
Nu în ultimul rând, șeful administrației județene a ținut să mai afirme că pragul maxim de îndatorare al Consiliului Județean Suceava va fi de 17 – 18% și va fi atins în anii 2015 și 2016, însă acesta va fi mult mai mic decât limita maximă admisă, de 30%.
După semnarea contractului de împrumut, Cosmin Cătălin Gheorghe i-a oferit lui Cătălin Nechifor o medalie aniversară bătută în argint, care a fost folosită la tragerea la sorți de la începutul meciului din Champions League dintre Real Madrid – Borussia Dortmund.
Credit
Consiliul Județean Suceava se împrumută cu 27 de milioane de lei de la UniCredit Țiriac Bank
