Consiliul Județean Suceava, pe primul loc la nivel național la atragerea de fonduri europene



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Consiliul Județean Suceava ocupă primul loc la nivel național la accesarea de fonduri europene. Clasamentul a fost publicat într-un studiu al Institutului pentru Politici Publice, în care a fost analizată capacitatea și implicarea administrației publice locale în absorbția durabilă a banilor europeni pentru dezvoltarea comunităților din România. Analiza Institutului pentru Politici Publice a luat în considerare datele furnizate de autoritățile de management cu privire la proiectele în derulare între 2008 și sfârșitul anului 2011.
Potrivit studiului IPP, în această perioadă, Consiliul Județean Suceava a accesat 78,3 milioane de euro din fondurile structurale de care a beneficiat România. Cu această sumă, Consiliul Județean Suceava ocupă prima poziție la nivel național, pe locurile următoare clasându-se administrațiile județene din Sălaj și Ilfov.
Tot în studiul IPP se mai arată că Primăria Suceava a accesat o sumă de 23,3 milioane de euro.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că studiul IPP arată faptul că în județul Suceava s-a muncit mult pentru atragerea de fonduri europene, acest lucru concretizându-se într-un număr foarte mare de proiecte promovate atât de administrația județeană, cât și de primării.
„S-a muncit mult. Din primul minut de când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean s-a muncit pentru promovarea de proiecte în vederea accesării de fonduri europene. Și mă refer aici atât la Consiliul Județean, dar și la primării, și le mulțumesc pentru aceasta primarilor din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, dar și celorlalți primari care au avut astfel de inițiative”, a spus Flutur.