Deconturi

Consiliul Județean Suceava, obligat de instanță să plătească peste 200.000 de lei pentru naveta elevilor și cheltuieli de judecată

C J Suceava, obligat de instanță să plătească peste 200.000 de lei pentru naveta elevilor și cheltuieli de judecată. Sursa foto Dreamstime
C J Suceava, obligat de instanță să plătească peste 200.000 de lei pentru naveta elevilor și cheltuieli de judecată. Sursa foto Dreamstime

Consiliul Județean Suceava trebuie să aloce din bugetul propriu suma de 210.000 de lei pentru plata contravalorii unor facturi, emise pentru transportul gratuit al elevilor în lunile martie, aprilie și octombrie 2021, în sumă totală de 150.486 de lei, precum și cheltuielile de judecată și dobânzile penalizatoare aferente acestora. Sumelor au fost stabilite în sarcina Consiliului Județean Suceava prin trei sentințe judecătorești definitive. Conform hotărârilor instanțelor de judecată, Consiliul Județean va plăti acum 22.929 de lei către firma Euro Tip SRL Suceava, 121.530 de lei către Zoomar Com Arbore și 63.201 lei către firma Family Suceava.
Banii vor fi alocați la ședința deliberativului județean din această lună. Secretarul general al județului, Petru Tănasă, a declarat că administrația județeană a fost obligată de instanță să achite contravaloarea acestor facturi deoarece contractele de delegare a gestiunii pentru transport public județean sunt încheiate de CJ, dar de fapt banii ar fi trebuit să fie acordați de Ministerul Finanțelor. Suma totală care ar fi trebuit să fie alocată pentru transportul public al elevilor din județul Suceava care fac naveta este de aproximativ 3,6 milioane de lei, din care Ministerul Finanțelor nu a dat până acum nici măcar un leu. Pentru recuperarea banilor, anul trecut Consiliul Județean a dat în judecată ministerul și luna trecută, la prima instanță, a câștigat.

Recomandări

Florin Pușcașu îi cere premierului prezentarea în Parlament a măsurilor de liberalizare a prețului la gaze care să nu ducă la creșterea facturilor

Consiliul Județean Suceava intenționează să preia proiectul șoselei de centură a Fălticeniului pentru urgentarea începerii lucrărilor

Aproape 200.000 de lei licitați pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu la prima etapă a licitației organizate de Primăria Suceava

Peste 7,5 milioane de lei, excedent de anul trecut al municipiului Suceava, se vor folosi în acest an pentru dezvoltare și fond de rezervă