Ultimatum

Consiliul Județean Suceava, amenințat cu executarea silită de sindicaliștii de la Protecția Copilului

Liderul sindical Sorin Bîrsete
Liderul sindical Sorin Bîrsete

Consiliul Județean Suceava este amenințat cu executarea silită de Sindicatul Pro AS din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Liderul sindical Sorin Bîrsete, care este și vicepreședinte la filiala Suceava a CNSLR Frăția, a declarat, ieri, că la nivelul instituției sunt 12 hotărâri judecătorești executorii, referitoare la drepturi salariale ale angajaților, care n-au fost puse în practică din anul 2015. ”Nici până acum nu s-au alocat resursele bugetare pentru plata acestor drepturi câștigate în instanță. Dacă mai așteptăm un an, se prescriu”, a declarat Bîrsete, în cadrul Comisiei de dialog social, întrunită, ieri, la Prefectura Suceava.
Liderul Pro AS a afirmat că dacă administrația județeană nu rezolvă această problemă cât mai repede, sindicatul va trece la executarea silită a Consiliului Județean, chiar dacă măsura va implica o serie de cheltuieli suplimentare, care vor greva, de asemenea, bugetul județului. ”Vom apela la executor judecătoresc, cu poprire pe conturile instituției, dacă altfel nu se poate”, a spus Sorin Bîrsete.
El a mai atenționat că în cadrul DGASPC Suceava este încălcat și un alt drept al salariaților, acela la promovare, motivația fiind tot de natură financiară. ”Deși nu este vorba despre sume foarte mari, de 7-8 ani nici un salariat nu a fost promovat pentru că nu au fost bani”, a spus Bîrsete.
Directorul DGASPC, Nadia Crețuleac, a răspuns că suma necesară pentru buna funcționare a instituției a fost inclusă în motivarea solicitării de fonduri transmisă Consiliului Județean și speră ca la rectificarea bugetară promisă de Guvern pentru luna noiembrie instituția să primească toți banii solicitați, inclusiv cei pentru plata drepturilor câștigate în instanță, cu hotărâri judecătorești executorii. Același punct de vedere l-a susținut și vicepreședintele CJ Gheorghe Niță.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro

Șoldan continuă reforma în administrația județeană prin reducerea cu 50% a posturilor de conducere din Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai

Sindicaliștii din învățământ anunță proteste de amploare față de viitoarele măsuri care îi vor afecta pe angajații din educație

Consiliul Județean Suceava sprijină cu 1,2 milioane de lei reabilitarea clădirii de patrimoniu „Casa Tatos” din Fălticeni