Sărbători de iarnă

Consiliul Județean Suceava a fost decorat cu zeci de brazi eco



Consiliul Județean este decorat anul acesta cu brazi eco
Consiliul Județean este decorat anul acesta cu brazi eco

Conducerea Consiliului Județean Suceava a decis ca sediul acestei instituții să fie decorat anul acesta, pentru sărbătorile de iarnă, după un concept eco. Așa se face că în locul unui singur brad de mari dimensiuni tăiat din pădurile sucevene, care în ultimii ani a fost amplasat în holul central al Consiliului Județean, sediul instituției a fost împânzit de zeci de brăduți eco. Practic, atât la parterul Consiliului Județean, cât și la primul nivel, dar și pe holurile instituției, au fost amplasate ghivece cu brazi, iar decorul a fost amenajat în așa fel încât să pară cât mai natural posibil.
La parterul Palatului Administrativ, lângă brazi a fost amplasată și o sanie decorată special pentru perioada sărbătorilor de iarnă. De menționat faptul că, după sărbătorile de iarnă, toți cei aproape 25 de brazi care decorează Consiliul Județean Suceava vor fi replantați în pământ.