Parteneriat

Consiliul Județean Suceava a aprobat încheierea unei convenții de colaborare cu Asociația „Help Autism”

Consiliul Județean Suceava a aprobat în ultima ședință încheierea unei convenții de colaborare între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Asociația „Help Autism” în vederea furnizării de servicii pentru copii cu tulburări de spectru autist din județ. Solicitarea pentru încheierea acestei convenții a fost făcută de Asociația „Help Autism”, reprezentanții acesteia precizând că în urma acestui parteneriat, minim 25 de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist vor beneficia de terapie zilnică. De precizat că Suceava, alături de București și Argeș, face parte dintr-un proiect cofinanțat printr-un grant oferit de Elveția, prin care asociația va asigura plata a trei psihologi, doi asistenți sociali și a unui coordonator. În momentul de față Asociația „Help Autism” asigură terapie gratuită pentru nouă copii din județul Suceava și a oferit evaluare și diagnostic gratuit pentru alți 45 de copii. După încheierea acestei convenții, Asociația „Help Autism” își va desfășura activitatea în cadrul Centrului de recuperare pentru copiii cu dizabilități sau tulburări de spectru autist și psihoterapie Suceava. Reprezentanții asociației au mai precizat că în urma acestui parteneriat, toți copiii înscriși în acest centru vor fi incluși în proiectul menționat anterior și în același timp vor fi organizate cursuri gratuite de formare pentru cadre didactice, părinți și angajați ai instituțiilor de stat care lucrează cu copii cu tulburări de spectru autist. De asemenea, asociația va oferi în continuare evaluare și diagnostic gratuit pentru toți copiii din județ care au vârsta între 1 și 4 ani.
Centrul de recuperare pentru copiii cu dizabilități și psihoterapie Suceava funcționează în cadrul Serviciului pentru copilul aflat în dificultate, alături de Casele de tip familial Adâncata, Mihoveni și Șcheia, iar pe lângă beneficiarii din acestea oferă servicii pentru 25 de copii cu autism din județul Suceava.

Recomandări

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Concursul județean „Colind de Crăciun”, ediția a XIII-a, la Centrul Multifuncțional „Arta” din cartierul Ițcani