Județul Suceava își extinde relațiile externe. Viitorii parteneri sunt municipiul Chișinău și raionul Ștefan Vodă, ambele din Republica Moldova. Acordurile de cooperare cu cele două unități administrativ teritoriale au primit avizul Ministerul Administrației și Internelor și Ministerului Afacerilor Externe și au fost aprobate de deliberativul județean în ultima ședință. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, cei care au solicitat încheierea parteneriatelor au fost președintele raionului Ștefan Vodă și primarul municipiului Chșinău.
„În cadrul relațiilor dintre România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, și Republica Moldova, a apărut o nouă abordare, bazată pe Politica Europeană de Vecinătate, care constituie un cadru de consolidare a relațiilor de vecinătate și vizează intensificarea cooperării cu statele vecine Uniunii Europene lărgite, în vederea creării unei zone de prosperitate și bună vecinătate, respectiv a unui „cerc de prieteni” la frontierele Uniunii. Se poate spune că Politica Europeană de Vecinătate urmărește transformarea noțiunii de graniță într-un spațiu al cooperării și al legăturilor politice, economice și sociale, iar Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013 reprezintă cadrul de implementare a unor proiecte transfrontaliere, prin care se pot rezolva multe dintre problemele noastre comune”, a declarat Flutur. Până la această dată, Consiliul Județean Suceava a încheiat opt acorduri de colaborare cu unități administrativ teritoriale din Germania, Franța, Polonia, Italia, Ucraina și China, demersuri care au înlesnit colaborări în diferite domenii de activitate, cu rezultate benefice pentru fiecare parte.