Consiliul Județean Suceava caută firme dispuse să investească în construcția unei uzine de prelucrare a deșeurilor menajere.
Vicepreședintele CJ Suceava, Daniel Cadariu, a precizat că intenția administrației județene este să găsească un investitor dispus să aloce fonduri pentru construcția unei astfel de uzine, care ar urma să funcționeze lângă viitoarea groapă de gunoi care se va construi în apropierea Sucevei.
În opinia lui Cadariu, o astfel de investiție este eficientă, în condițiile în care proiectul pentru cele două gropi ecologice, din Moara și Pojorâta, presupune realizarea unor depozite deschise.
„Ideea este să demarăm o investiție privată care în final să înlocuiască gropile deschise cu uzine de prelucrare a deșeurilor menajere pentru producere de curent electric și agent termic. Este posibil ca această investiție să se realizeze la Moara, în condițiile în care acolo este disponibilă o suprafață de 20 de hectare pentru construcția gropii de gunoi”, a spus Daniel Cadariu.
El a adăugat că deja există oferte din partea mai multor firme pentru realizarea unei astfel de investiții.
Vicepreședintele CJ Suceava a explicat că în situația în care s-ar realiza o astfel de uzină, tot gunoiul menajer din județ ar urma să fie prelucrat de către aceasta, iar gropile de gunoi de la Moara și Pojorâta ar urma să devină depozite intermediare, alături de celelalte cinci depozite de acest fel care ar urma să se construiască tot prin fonduri europene.
45 de milioane de euro pentru rezolvarea problemei deșeurilor Pe de altă parte, Cadariu a declarat că în urma unor discuții pe care le-a avut cu conducerea Ministerului Mediului, județul Suceava va primi o sumă de aproximativ 40 – 45 de milioane de euro pentru rezolvarea problemei deșeurilor.
Potrivit proiectului, 10 milioane de euro ar fi folosite pentru închiderea celor șapte gropi de gunoi existente în județ, iar diferența de bani pentru construcția a două gropi ecologice, a cinci stații de depozitare intermediare, și realizarea sistemului de transport și de colectare a deșeurilor.
„În momentul de față suntem nevoiți să facem demersuri la consultanți să accelereze rezolvarea problemei primei etape, respectiv întocmirea masterplanului pentru strategia de colectare a deșeurilor, în baza căruia ulterior va fi întocmit studiul de fezabilitate pentru demararea execuției”, a spus vicepreședintele administrației județene.
Daniel Cadariu a mai precizat că intenția CJ Suceava este ca masterplanul, studiul de fezabilitate și licitația de execuție a celor două gropi ecologice din județ să fie finalizate cel târziu până la finalul anului 2009.
În caz contrar, afirmă Cadariu, există riscul ca Suceava să piardă fondurile de care ar putea beneficia pentru rezolvarea problemei deșeurilor în județ.






