Preocupare

Consiliul Județean atrage fonduri europene pentru dezvoltare rurală

Consiliul Județean Suceava face demersuri în vederea atragerii de fonduri externe pentru modernizarea administrației în mediul rural și pentru dezvoltarea afacerilor. Președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, a anunțat, ieri, că instituția pe care o conduce a depus deja la Delegația Comisiei Europene la București două proiecte pentru a fi finanțate din Fondul Europa. Este vorba de „Dezvoltarea durabilă a satului bucovinean”, proiect în valoare de 60.500 de euro, și „Parteneriat pentru comunitatea rurală”, proiect care valorează 39.219 euro. Din valoarea de aproximativ 100.000 de euro a celor două proiecte, 30.000 de euro reprezintă contribuția Consiliului Județean la cofinațarea lor. „Vrem să dezvoltăm mediul de afaceri, să modernizăm administrația din mediul rural și să introducem tehnica nouă în localitățile rurale”, a spus Mîrza.

Recomandări

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

„Cercetarea – de la vis la laborator”, la USV, sub organizarea Centrului de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități