Solicitări

Consiliul Județean, asaltat de cereri de finanțare din partea cultelor



Vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu
Vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu

Consiliul Județean Suceava va acorda până la finele lunii mai finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit de interes județean din domeniul cultelor, culturii, asistenței sociale și sportului. Finanțările se dau pe proiecte care urmează a fi evaluate în baza unor criterii foarte bine stabilite. Vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu a declarat că perioada de depunere a proiectelor a expirat, arătând că cele mai multe, în număr de 155, provin de la culte.
Cultele au depus proiecte în valoare totală de 34 de milioane de lei, cu mult peste suma alocată acestui domeniu, care se cifrează la 1,2 milioane de lei. Cele mai multe proiecte vizează reparații la biserici.
„Consiliul Județean Suceava acordă finanțări nerambursabile și în acest an pe baza Legii 350/2005 pentru activități nonprofit de interes județean din domeniul cultelor, al culturii, al sportului. Pe data de 4 aprilie s-a dat anunțul de participare, iar până pe data de 22 aprilie s-au depus dosarele. Urmează analizarea lor pe baza criteriilor de evaluare, cu un punctaj până la 100, iar în funcție de această evaluare se vor declara câștigătorii până la mijlocul lunii mai. Câștigătorii vor fi cei în funcție de punctaj, în ordine descrescătoare până la limita bugetului disponibil. Bugetul este defalcat pe sectoare, culte, asistență socială, servicii culturale și sport. Proiectele depuse în număr foarte mare – 155 – la culte și în număr destul de mare la asistență socială, cultură și sport depășesc de foarte multe ori disponibilul și atunci trebuie o evaluare foarte atentă”, a declarat Rădulescu.
155 de biserici solicită finanțări de 34 de milioane de lei
Pe asistență socială au fost depuse 16 proiecte, în valoare totală de 2,133 de milioane de lei, suma alocată de Consiliul Județean acestui domeniu fiind de 150.000 de lei. Printre proiectele depuse se numără cel al Asociației „Lumină Lină”, care vizează persoanele fără adăpost, și cel al Asociației „For You”, care vrea să informeze populație asupra efectelor consumului de droguri.
În domeniul culturii au fost depuse 33 de proiecte, în valoare de 1,72 de milioane de lei, suma disponibilă fiind de doar 100.000 de lei. Printre aceste proiecte se numără cele care vizează organizarea unui festival internațional de muzică folk, a unui festival de teatru pentru tineret și a unui festival internațional al școlii.
În fine, pe sport au fost depuse 28 de proiecte, în valoare totală de 1,746 de milioane de lei, suma disponibilă pentru acest sector fiind de 510.000 de lei. Printre acestea se numără și proiectul Universității „Ștefan cel Mare” în vederea finanțării echipei de handbal.



Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură
Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură