Consiliul Județean Suceava va contribui financiar la realizarea acțiunilor organizate în cadrul evenimentului „50 de ani de învățământ superior la Suceava”, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Potrivit deciziei aprobate ieri de către deliberativ, administrația județeană va aloca o sumă de 11.500 de lei (115 milioane de lei) pentru organizarea acestui eveniment. La împlinirea a 50 de ani de activitate, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va organiza un amplu eveniment la care vor participa 150 de personalități din țară și străinătate, invitații urmând să viziteze și mai multe obiective turistice din județul Suceava. Evenimentul va avea loc în perioada 10 – 13 octombrie 2013.
Potrivit expunerii de motive a președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, în ultimii 50 de ani numărul studenților suceveni a crescut de aproape 100 de ori, iar cel al cadrelor didactice de aproape 14 ori. De asemenea, dacă în anul 1963 existau doar două facultăți, în momentul de față Universitatea „Ștefan cel Mare” are nouă facultăți cu zeci de specializări.