Consiliul Județean actualizează monografia economico-militară a județului

Consiliul Județean actualizează monografia economico-militară a județului Suceava. Modificările care vor fi operate în documentul care va fi aprobat în ședința deliberativului județean de luni, 28 iulie, se referă la rețeaua hidrografică, sursele de apă potabilă și industrială, fondul forestier, rețelele rutiere și de cale ferată, lucrările de artă aferente infrastructurii, rețelele decomunicații și de energie electrică, operatorii economici, locații de depozitare, unitătile de cazare și alimentație publică, unitățile de asistență medicală, conductele magistrale de transport, mijloacele de transport și utilajele de construcții, instituții de învățământ, edituri și tipografii, fondul de adăpostire și sistemul forțelor de protecție în situații de urgență. Datele și informatiile cuprinse în monografie au fost furnizate de autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice, operatorii economici și alte persoane juridice de pe raza județului.

Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Administrația județeană vrea ca turismul în județul Suceava să fie „un motor pentru dezvoltarea comunităților locale”

Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava pentru a încuraja investițiile germane în județ

Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava
Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, se află în vizită oficială în Suceava