Deliberativul județean întrunit ieri, în ședință extraordinară, a aprobat repartizarea pe primării a banilor primiți de la bugetul de stat din sume defalcate din TVA și din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat doar cu voturile celor 19 consilieri PD-L, colegii lor de la Uniunea Social Liberală (USL), în număr de 18, boicotând ședința Consiliului Județean. Aleșii au avut de repartizat 36,8 milioane de lei, sumă mai mică cu 10% decât cea alocată în 2011.
La categoria municipii, cei mai mulți bani adică 2,7 milioane de lei, au fost repartizați municipiului Suceava. Dintre orașe, Gura Humorului s-a ales cu fondurile cele mai mari, 1,3 milioane de lei, iar dintre comune, Ostra- 560.000 de lei. Cea mică sumă repartizată a fost de 60.000 de lei, către comunele Grămești și Gălănești.
Bani mai mulți pentru județul Suceava de la bugetul consolidat al statului
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a ținut să precizeze că, deși suma repartizată în acest an pentru echilibrarea bugetelor locale a fost mai mică cu 10% decât cea de anul trecut, județul Suceava va primi în 2012 fonduri mai mari de la bugetul consolidat al statului. El a subliniat că pentru acoperirea cheltuielilor în învățământ, județului nostru îi vor fi alocate 329 de milioane de lei, față de 290 de milioane de lei în 2011.
Flutur a spus că la repartizarea banilor pe primării s-a ținut cont de solicitările primite din teritoriu, mai exact de necesarul de cofinanțare pentru proiectele pe care autoritățile locale le vor avea în derulare în acest an, arătându-se nemulțumit că unele primării au răspuns greu sau deloc.
Șeful administrației județene a menționat că s-au asigurat cu prioritate bani pentru cofinanțarea proiectelor vizând managementul integrat al deșeurilor, extinderea și reabilitarea rețelelor de apă din cinci aglomerări urbane și împădurirea terenurilor agricole degradate.
Flutur a declarat: „Îmi doresc să vină ziua când nu va trebui un Consiliu Județean să împartă fonduri. Poate că nu toată lumea înțelege și am văzut asta din comportamentul unor primari, din păcate. Un Consiliu Județean alocă bani pe proiecte așa cum noi am alocat astăzi pe proiectele de deșeuri, de apă și canalizare și de împăduriri. Din păcate, există o obișnuință din ultimii 15-20 de ani de a veni tot la Consiliul Județean să li se dea. Trebuie să ne învățăm să fim și responsabili atunci când avem de executat un buget, or Consiliul Județean a fost foarte transparent și când a fost nevoie și a crăpat măseaua la o primărie, fie că se cheamă Forăști sau Dornești, ca să nu cadă un proiect european. Le-am dat bani, așa cum și anul acesta avem de gând”.
Flutur a mai subliniat că „apropo de acest buget minim, cu toată constrângerea pe care am avut-o, sumele minime pe care le-am acordat anul acesta au fost mai mari decât cele de anul trecut. Erau comune care anul trecut aveau 500 de milioane de lei vechi, acum o comună are, cel mai puțin, 600 de milioane de lei vechi. Cu toate acestea, am ținut seama și de ce primesc de la Finanțe și de ce surse proprii au fiecare ca să le asigurăm funcționarea și dezvoltarea proiectelor. Unele primării stau mai greu cu proiectele și aici e o problemă care ne-a lăsat un gust amar”.
Flutur: „Îmi exprim regretul că cei din opoziție nu și-au făcut timp pentru o ședință care interesează tot județul”
Gheorghe Flutur și-a exprimat regretul că cei din opoziție nu și-au făcut timp pentru a participa la o ședință care interesează pe orice locuitor al județului. El a făcut apel la prudență în cheltuirea banului public, iar primarilor le-a cerut să caute și alte surse de venit la bugetele locale.
„Primarii trebuie să pornească ofensiva de a aduce investitori. Trebuie să ia rucsacul în spinare și să se ducă după investitori”, a mai spus Flutur.
Bani
Consiliul Județean a repartizat primăriilor 36,8 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale
