Consiliul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) va discuta vineri prima evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România și solicitarea de modificare a unor criterii de performanță, potrivit site-ului instituției financiare.
România a încheiat în luna martie un nou acord stand-by cu FMI, de tip preventiv, pe doi ani, cu o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde euro), respectiv 300% din cota pe care o are la Fond.
Acordul va fi însoțit de un sprijin preventiv de 1,5 miliarde euro de la Uniunea Europeană și de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.
Prima evaluare sub noul acord a fost încheiată pe 9 mai, când șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara că reprezentanții instituției financiare internaționale au ajuns la un acord cu Guvernul privind politicile economice din înțelegere, iar scrisoarea de intenție urmează să fie analizată de board-ul FMI la sfârșitul lunii iunie.
România a avut în derulare, în ultimii doi ani, un acord de finanțare externă de 20 miliarde euro încheiat în martie 2009 cu FMI, UE, Banca Mondială și alte instituții financiare internaționale.