Consiliul Concurenței nu va accepta prelungirea aplicării restricțiilor privind extinderea lanțurilor de farmacii, care expiră la sfârșitul anului, a declarat marți Bogdan Chirițoiu, președintele autorității.
„Am rețineri în a prelungi restricțiile privind intrarea pe piața de retail farma. În 2010 restricțiile expirau, însă la sfarșitul anului au fost prelungite pentru doi ani. În discuțiile cu ministrul Sănătății de atunci am acceptat acest lucru, înțelegând că ministerul nu era pregătit de deschiderea pieței. Acum nu văd rațiuni pentru care s-ar prelungi restricțiile”, a spus Chirițoiu, la o conferință despre piața farma.
El a adăugat că se așteaptă ca autoritățile să solicite o noua prelungire a restricțiilor.
„Mă aștept ca în noiembrie sau decembrie, fiind an electoral, să apară o situație de urgență care să justifice o nouă ordonanță de prelungire. Nu vedem rostul de a prelungi restricțiile”, a precizat Chirițoiu.
În România, potrivit datelor Consiliului Concurenței, există peste 7.000 de farmacii, dintre care 1.040 aparțin unor lanțuri de farmacii, iar restul unor farmaciști individuali.
Înființarea unei farmacii în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, astfel pentru București se poate deschide o farmacie la 3.000 de locuitori, în orașele reședință de județ la 3.500 de locuitori, în timp ce pentru celelalte orașe este admisă o farmacie la 4.000 de locuitori.