Consiliul Concurenței a amendat cu 2,8 mil. euro patru firme pentru trucarea unor licitații ale MApN



Consiliul Concurenței a sancționat companiile Transcarpat Sportours International România, J.P. Sauer & Sohn Germania, San Swiss Arms Elveția și Brugger & Thomet Elveția cu o amendă totală de circa 2,8 milioane euro, pentru trucarea unor licitații organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN).Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației, declanșate din oficiu, privind practica concertată a companiilor de a truca licitațiile pentru achiziția produselor din gama «armament de infanterie» și «aparatură optică» aferentă, în perioada 2005-2007. Consiliul Concurenței a constatat că S.C. Transcarpat Sportours International S.R.L. a fost împuternicit de J.P. Sauer & Sohn GmbH, San Swiss Arms AG și Brugger & Thomet AG să le reprezinte la licitații și a elaborat ofertele pentru fiecare companie. În acest fel, au fost împârțite portofoliile de produse, astfel încât cele trei companii nu s-au mai concurat, deși exista această posibilitate, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței.”Practic, S.C. Transcarpat a avut acces la informații sensibile și a elaborat ofertele în așa fel încât să maximizeze șansele de câștig pentru fiecare companie. Un astfel de comportament contravine atât prevederilor legislației românești în domeniul concurenței, cât și prevederilor Tratatului de Funcționare a Comunității Europene”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.Astfel, Transcarpat Sportours International din România a fost sancționată cu 142.167 lei (32.020 euro), J.P. Sauer & Sohn GmbH din Germania cu 7.063.650 lei (1.590.912 euro), San Swiss Arms AG din Elveția cu 2.860.900 lei (644.347 euro) și Brugger & Thomet AG din Elveția cu 2.420.300 lei (545.113 euro).Conform legislației în domeniul concurenței, practicile concertate reprezintă toate acele forme de coordonare care, fără să ajungă la stadiul în care să poată fi numite înțelegeri, reprezintă tot o formă de cooperare între companii care limitează sau elimină concurența.