Consilierul rădăuțean Ioan Popescul a dat în judecată Consiliul Local



Consilierul PRM Ioan Popescul a dat în judecată Consiliul Local Rădăuți, după ce și-a pierdut locul pe care îl ocupa în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la SC Servicii Comunale SA, firmă la care Consiliul Local este acționar unic. Consilierul Popescul a afirmat că imaginea sa a avut de suferit după ce a fost eliminat din AGA, și că dorește ca instanța de Contencios Administrativ să se exprime cu privire la legalitatea modificării structurii de conducere de la SC Servicii Comunale SA. “Vă pot spune că a fost admis procesul, iar primul termen va fi în luna noiembrie. Acum nu vreau să comentez prea mult pe această temă, aștept ca instanța de contencios administrativ să se exprime cu privire la legalitatea hotărîrii de modificare a componenței AGA. Am deschis acest proces pentru că prin această hotărîre mi-a fost lezată imaginea publică”, a precizat consilierul local Ioan Popescul. Divergențele de opinii dintre consilierul PRM Ioan Popescul și ceilalți consilieri rădăuțeni au apărut în ultima ședință de Consiliu Local după ce deliberativul a hotărît ca din AGA la SC Servicii Comunale SA să facă parte cinci consilieri locali și nu trei ca pînă atunci. Deliberativul a decis ca în AGA să rămînă consilierii social-democrați Marița Horodincă și Ioan Bota, iar celelalte trei locuri au fost ocupate de democrații Costel Florea și Constantin Galan, cît și de PSD-istul Petru Nicuță. Consilierul Ioan Popescul și-a pierdut locul în AGA fără să primească nici o explicație de la inițiatorii proiectului de hotărîre.
Potrivit legislației în vigoare, o hotărîre a Consiliului Local atacată la instanța de Contencios Administrativ nu poate fi aplicată pînă la emiterea unei hotărîri definitive. În această situație, consilierul Ioan Popescul rămîne în AGA la Servicii Comunale SA pînă la judecarea procesului pe care l-a intentat Consiliului Local.