Reacție

Consilierul PSD Brîndușel Nichitean a fost „apostrofat” după criticile publice la adresa guvernului

Brîndușel Nichitean a fost apostrofat de conducerea județeană a PSD Suceava după criticile aduse Guvernului
Brîndușel Nichitean a fost apostrofat de conducerea județeană a PSD Suceava după criticile aduse Guvernului

Consilierul județean PSD Brîndușel Nichitean a fost „apostrofat” în ultima ședință a conducerii județene a acestui partid, după ce a criticat public actuala guvernare. În ședința de vineri a Consiliului Județean Suceava, Brîndușel Nichitean și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că județul Suceava nu mai face parte din România din punctul de vedere al dezvoltării infrastructurii. Aceste afirmații au fost discutate în cadrul ședinței Birului Permanent Județean al PSD Suceava, care a avut loc sâmbătă. Lui Nichitean i s-a transmis să fie mai atent la ieșirile publice pe care le are, în caz contrar urmând să se ajungă la luarea de sancțiuni. La rândul său, Brîndușel Nichitean ar fi spus, potrivit unor surse din partid, că declarațiile sale din plenul deliberativului județean au avut la bază o serie de nemulțumiri personale, dar și că ceea ce a spus a fost interpretat greșit.
Reamintim că Brîndușel Nichitean a adus critici la adresa Guvernului, pe care l-a acuzat că a uitat să includă Suceava în planurile de dezvoltare a infrastructurii. Nichitean a spus că acest lucru se întâmplă în condițiile în care județul Suceava are în această legislatură cei mai mulți parlamentari, miniștri secretari de stat și un ministru.
„Județul Suceava nu mai este în România. Județul Suceava este undeva în afara României”, a declarat Brîndușel Nichitean. Furios, el a spus că, de la Suceava, conducerea centrală a partidelor, ”indiferent că este vorba de PSD sau PNL”, cere doar voturi, însă politicile de dezvoltare nu ajung până aici și ”România se oprește la Pașcani”. ”Pentru voturi suntem buni! Când e nevoie…. hai, Suceava, ridicați, ridicați, dar când e vorba ca Bucureștiul să aibă grijă de Suceava, ce spune? Pierderi colaterale. Asta spune. Pierderi colaterale. De asta nu avem nimic. Parcuri industriale nimic, șosele nimic și noi continuăm să ne mințim singuri și să vorbim întruna, «domnule, ce bine ne este!». Păi nu e bine deloc”, a declarat Nichitean, care a mai întrebat și cine îi va plăti lui mașina care a fost „distrusă” după ce a circulat pe drumul european 85, de la Drăgușeni la Suceava.
Consilierul PSD a făcut apel la președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, să îi invite pe toți parlamentarii de Suceava, secretarii, subsecretarii de stat și ministrul Educației, propuși și susținuți în Executiv de PSD Suceava, prefectul și consilierii județeni, „pentru o discuție legată de ce se întâmplă cu județul Suceava”.
Brîndușel Nichitean a propus chiar o acțiune de blocare a drumurilor din județ în situația în care nu se va întâmpla nimic din punctul de vedere al modernizării infrastructurii din județ.

Recomandări

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern