De ieri, Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava are un nou director, în persoana lui Vasile Bilius. Consilier local și președinte al comisiei de tineret, sport și turism din Consiliul Local Suceava, Vasile Bilius a reușit să câștige concursul pentru ocuparea acestui post, după ce scaunul de director a fost pus la bătaie, din cauza pensionării fostului șef al CSTA Suceava, Silvestru Moraru, care a încheiat astfel o lungă perioadă de timp, mai exact 26 de ani, la cârma acestui club. Totuși, până la organizarea concursului, CSTA a avut și un director interimar, Aurel Ungureanu, cel care activează în continuare ca antrenor al secției de radio amatorism. „Am luat hotărârea de a mă implica activ în mișcarea sportivă și de a opta pentru această funcție după consultări cu colegii din comisia de sport, pentru a putea promova mai bine acest sport care de-a lungul timpului, dar și în prezent, a obținut rezultate deosebite la nivel național, dar mai ales internațional. Sper că vom forma o echipă și mai puternică, mă refer la sportivi și antrenori, dar și la autoritățile locale sau județene cu care să continuăm seria succeselor în competiții”, a declarat proaspătul director al CSTA Suceava, Vasile Bilius. Sporturile tehnico aplicative funcționează în județul nostru încă din anul 1939, CSTA Suceava fiind unul din cele mai reprezentative cluburi de acest gen din România prin prisma sportivilor, antrenorilor, și în principal a rezultatelor deosebite la secțiile sale precum rachetomodele, navomodele, aeromodele și radio amatorism. Aceste succese obținute de-a lungul timpului a făcut posibilă organizarea la Suceava a mai multor competiții naționale, europene și chiar mondiale.






