Consilierul local Alexandra Harja Samsonescu s-a înscris în PNL și îl susține pe Lucian Harșovschi pentru funcția de primar al Sucevei

Candiatul PNL pentru Primăria Suceava, Lucisan Harșovschi, și consilierul local Alexandra Harja Samsonescu
Candiatul PNL pentru Primăria Suceava, Lucisan Harșovschi, și consilierul local Alexandra Harja Samsonescu

Consilierul local al partidului Pro România, Alexandra Harja Samsonescu, a anunțat joi, în ședința deliberativului, că s-a înscris în PNL și îl va susține pe viceprimarul Lucian Harșovschi pentru funcția de primar al Sucevei. Alexandra Harja Samsonescu a precizat că a luat această decizie deoarece îi place energia cu care echipa PNL Suceava își realizează proiectele. “Motivele care m-au determinat sunt clare, îmi plac dinamismul și energia cu care echipa PNL își realizează proiectele, împărtășesc valori fundamentale comune, precum modernizarea Sucevei și totodată susținere tinerilor, și astfel consider că împreună putem continua dezvoltarea municipiului Suceava”, a declarat Alexandra Harja Samsonescu.
La rândul său, Lucian Harșovschi a arătat că Alexandra Harja Samsonescu este una dintre cele mai tinere și ambițioase antreprenoare din Suceava, iar din respect și responsabilitate pentru comunitatea suceveană a luat decizia de a se implica mai activ în viitorul orașului și din calitatea de consilier local. „Astăzi a hotărât să se alăture echipei PNL Suceava, întrucât simte că aceasta este echipa în cadrul căreia poate ajuta comunitatea să prospere și să se dezvolte. Bine ai venit în echipă, Alexandra! Suceava întinerește, cu voi și prin voi”, a transmis Harșovschi.

Recomandări

Primarul PNL din Salcea, Ezekiel Belțic, a anunțat că susține echipa PSD la parlamentare și pe Marcel Ciolacu la prezidențiale

Primarul liberal Ezekiel Belțic și-a anunțat susținerea față de echipa de candidați ai PSD Suceava pentru alegerile parlamentare

Primarul liberal, Ezekiel Belțic, și-a anunțat susținerea față de echipa de candidați ai PSD Suceava pentru alegerile parlamentare
Primarul liberal, Ezekiel Belțic, și-a anunțat susținerea față de echipa de candidați ai PSD Suceava pentru alegerile parlamentare