Probleme cu legea

Consilierul juridic al Primăriei Fundu Moldovei, găsit în incompatibilitate de ANI



Consilierul juridic al Primăriei Fundu Moldovei, Mihai Matei, a fost găsit în incompatibilitate de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). Potrivit unui comunicat de presă, „în perioada exercitării funcției publice de consilier juridic a desfășurat activități remunerate în baza unor contracte de asistență juridică încheiate cu instituții publice, pentru prestarea de activități cu caracter juridic, care sunt în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public, potrivit fișei postului”.
Mihai Matei a încălcat două articole din Legea 161/2003. Primul dintre acestea prevede următoarele: „Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate public. Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”.
Cel de-al doilea articol care a fost încălcat stipulează următoarele: „Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului”.



Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Marian Andronache și-a înregistrat candidatura din partea ADU pentru Primăria Suceava: „Suceava are nevoie să fie condusă de un profesionist pentru a nu mai pierde timp”